Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, December 12, 2016

Ar fi fost chiar de mirare sa ne salvam...

Raminem, asadar, sub zodia penal-comunista: in mod evident, nu ne revenim nici in generatia asta.
Explicatia? E destul de limpede: scoala corupta de pro-comunistii de dupa '90 isi produce deja rebuturile si efectele.
Pe termen lung insa, salvarea e aceeasi: personala, intim legata de lumea transcendenta a ideilor, departe de ideologia crestina peste care s-a instapinit atit de durabil comunismul in estul Europei -- totusi, nu prea departe, caci ideologia crestina imi pare a fi cheia de rezolvare a paradoxului democratic romanesc numit si democratie originala.

Nu e sfirsitul lumii, cum spuneam insa, se mai duce, practic, o generatie.
Se cuvine sa fim onesti si realisti.
Tinerii capabili de sub 40 de ani ar trebui sa plece cit inca mai au timp, altfel vor fi inghititi de sistem. Iar de intors, sa se intoarca numai daca vor avea vreodata forta sa schimbe ceva.
Pur si simplu, in momentul asta e mai patriotic sa pleci decit sa ramii, fiindca raminind, vei hrani sistemul corupt.
Cei peste 40 sint deja prinsi in capcana: chiar daca stiu o meserie, le va fi cu mult mai greu afara -- ar merita sa plece pentru copii dar asta ar insemna sa-si puna viata la bataie.
Fireste ca sint decizii personale deosebit de dificile, dar trebuie sa incetam sa ne mai amagim.

Totusi, de ce ar fi fost de mirare sa ne salvam?
Fiindca nici pina azi, la aproape 30 de ani de la iesirea din comunism, n-am invatat nimic din propria tragedie.