Can a religion be rooted in truth?

In meeting with the employees of Italy’s national broadcaster, Pope Francis stressed the importance of responsible communications rooted in truth, noting its role in forming persons.
Pope calls media workers to serve the common good :: Catholic News Agency (CNA)

Marvelous indeed: but is the Christian faith rooted in truth?
More generally, can a religion be rooted in truth? I think people do not need an answer to this question. You can check it by googling precisely this text: "can a religion be rooted in truth".

Raspuns la un esec rasunator

Reactie la comentariile critice facute la articolul Din nou despre lichele. Un raspuns pentru Dragos Ghitulete al lui Gabriel Liiceanu

Probabil ca multi dintre cei care postati aici n-ati fost la vot in ultimii ani si nu veti merge nici in urmatorii. Probabil ca n-ati iesit in strada atunci cind procurorii competenti din DNA erau sanctionati politic pentru ca si-au facut datoria si nici cind parlamentul cel mai corupt din lume isi vota superimunitatea. Credeati ca lucrurile se vor aranja de la sine. Totusi, cum se numeste cel care asteapta ca lucrurile sa fie indreptate de altii, dar apoi vine si se instaleaza ca si cind ar fi contribuit din plin la indreptarea lucrurilor? Spuneti-mi d-voastra.

Citesc si nu-mi vine sa cred ca sint atit de multi nemultumiti care posteaza, si care critica, culmea, chiar pozitia lui Gabriel Liiceanu, si asta cam tot asa, ca la o sedinta. In zilele astea tulburi in care nu doar justitia, dar chiar presa nealiniata sint asaltate, in care sint pusi la index, ba chiar direct linsati public jurnalisti, cei mai curajosi dintre noi au descoperit unde era problema cea mare: ca vezi bine, ineficienta apelurilor (civice) ne-a adus aici. Cei mai multi fac trimitere iritata la chestiuni “concrete” de politica, economie sau administratie: carevasazica “concreteturile ne omoara”.
Nu pot decit sa le spun direct: domnilor, ati gresit pagina de internet, criticile facute nu sint pentru acest autor.

Cred cu tarie ca o lichea are, printre altele, o inzestrare foarte utila pentru situatiile de criza: e vorba de capacitatea de a incurca lucrurile si de a-i zapaci pe ceilalti. Mai mult, de regula, atunci cind se simte cu musca pe caciula, incepe, preventiv si aproape imediat, sa-i critice pe altii, de preferat pe cei care au incercat totusi sa faca ceva.
Iar domnul Liiceanu nu e cineva care a incercat ceva, ci e cineva care a reusit in foarte multe: as zice ca a reusit in aproape toate demersurile pe care le-a intreprins. De aceea, reprosul legat de presupusa nereusita a apelului sau catre lichele mi se pare cel mai socant. Chiar se astepta oare cineva ca lichelele sa se dea sfios in laturi? In caz ca da, naiv nu e cel care a facut apelul ci cei care si-au imaginat ca nu mai au nimic de facut, ca apelul, prin simpla “promulgare” a rezolvat si problema. Probabil ca multi vor intreba acum in cor: bine, dar atunci de ce a mai fost facut apelul? A fost cumva o gluma proasta?
Va intreb: ati cautat vreodata serios raspunsul la intrebarea asta? Chiar credeti ca meritati sa-l primiti?

Apelul catre lichele nu impartea romanii intre oamenii de isprava si lichele — nu numai naivii, dar inclusiv majoritatea si-au imaginat probabil asta. Apelul se adresa de fapt fiecarui roman in parte: fiindca, in realitate, fiecare dintre noi era deopotriva gazda unui om de isprava si a unei lichele. Ni se cerea fiecaruia dintre noi sa renuntam sa mai cocolosim licheaua. Noi am inteles insa cu totul si cu totul altceva, incit, o spun cu tristete, nereusita nu este a lui Gabriel Liiceanu, ci a noastra. E-adevarat, ceea ce ne cerea Gabriel Liiceanu era ceva dureros: nu-i lesne, ca fiinta, sa te rupi in doua; sa renunti, ca suflet, la jumatate din tine. Incit, cei mai multi dintre noi, chiar daca au inteles la ce se referea apelul, au ales calea usoara, aceea a convietuirii cu licheaua. Iar acum, in loc sa-si recunoasca deschis propriul esec, aleg din nou calea usoara.

“Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani. Voua, acestor multi-putini, va adresez urmatoarea chemare…” – 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu, Apel catre lichele

Despre "socialismul genetic"

Reactie la Finally! Finally... -- Ana Otilia Nutu

A nu mai gindi in termeni de stinga si dreapta inseamna sa nu mai faci politica, asta in conditiile in care poporul a fost mereu masiv majoritar de stinga: el bate din picior sa i se dea si nu i se da. Adevarul este ca noi n-am rezolvat niciodata problema asta, cu care de fapt am iesit din comunism. Iar faptul ca n-am rezolvat problema, nu inseamna ca ea nu mai exista: putem alege s-o neglijam in continuare, dar asta e deja altceva, se cheama ignoranta. In orice caz, tranzitia aceasta nesfirsita impanata cu crize este, de fapt, consecinta acestui "socialism genetic" al societatii romanesti.

Politician sau intelectual

Comentarii la Ce s-a petrecut cu Marius Oprea? Reflecții despre o prăbușire morală -- Vladimir Tismaneanu

Cred ca aveti dreptate sa va mirati in legatura cu schimbarea radicala din structura mentala a unui corp social important. Asta a fost si motivatia lui Vladimir Tismaneanu cind a scris articolul de fata. Societatea romaneasca in ansamblul sau a avut mult de pierdut datorita acestei schisme. Acela a fost momentul in care societatea s-a polarizat asa cum nu o mai facuse niciodata in istoria recenta. Iar cind intelectualii nu se mai inteleg, poporul rataceste. Pentru o scurta perioada, balmajirea valorilor a mai fost inca posibila. A urmat o a doua etapa in care s-au ales apele. Intr-a treia etapa am descoperit, in mod surprinzator, si un lucru bun: transformarea a devenit ireversibila. Azi vedem mai clar ca niciodata cine e pentru adevar, lege, cinste, onoare, demnitate, si cine nu. Oamenii nu se mai pot preface, fiindca nu vor mai fi crezuti. Mai mult, cred ca si d-voastra ca, in cazurile extreme, avem de-a face cu patologicul, mai ales acolo unde e prezent mirajul puterii. Nu-i adevarat, cum ni se imputa, ca n-am fost critici cu oamenii aceia care ne-au dezamagit: pe unii dintre ei i-am banuit cu mult timp inainte de lipsa de integritate morala, il amintesc doar pe Stelian Tanase. Ni se spune ca se schimba vremurile iar oamenii se adapteaza, ca informarea se face altfel: nu-i o scuza, caci tocmai la asta sint bune principiile, ele sint reperele sigure exact pentru situatii ca acestea. Altfel degeaba mai vorbim cu gura plina despre valori perene.

* * *

Care sa fie oare diferenta dintre politician si intelectual, exista oare una majora? Poate vi se pare ca gresesc ca pun problema astfel: fiindca, veti spune, exista intelectuali care fac politica si politicieni care sint intelectuali. Dar hai sa aruncam un ochi in cetate. Gasiti la noi exemple de politicieni intelectuali? Nu prea, asa-i? Si chiar daca exista, nu sint deloc vizibili. Dar intelectuali care fac politica (i.e. care sint sau au fost membri de partid)? Dintre acestia putem da citeva: de pilda Sever Voinescu sau Teodor Baconschi, Theodor Paleologu. Sa observam totusi ca nici acestia nu sint multi, ei pot fi numarati pe degete. Asadar, problema initiala e corect pusa, fiindca politicienii nu prea se amesteca cu intelectualii, si-atunci intrebarea referitoare la ce-i deosebeste fundamental are sens.
Sa observam acum ca, chiar in istoriile altor tari occidentale sint rare cazurile de politicieni care au schimbat in bine cursul istoriei — asta presupune, de regula, curaj fiindca inseamna sa avansezi impotriva curentului: cei mai multi politicieni n-au contribuit major la viata politica. Nu acelasi lucru se poate spune despre intelectuali — in cazul lor, competitia e mult mai putin alterata de conjuctura –, avem doar exceptii de intelectuali care au influentat istoria in sensul rau — nu pot evita sa-l dau aici ca exemplu pe Marx –, majoritatea lor raminind insa repere importante pentru tarile in care s-au format, multa vreme dupa ce au disparut.

Sa luam acum in discutie un alt aspect al problemei: este moral sa facem aceasta distinctie clara intre politicieni si intelectuali? Raspunsul este, poate in mod surprinzator pentru unii, nu doar afirmativ, dar necesar. Fiindca criteriul esential in toata discutia este adevarul sub toate formele sale: politic (politologie), judiciar (justitie), istoric (sociologie, umanism), natural (stiinte). Observati ca, cu cit ne situam mai la dreapta in “spectrul adevarului”, cu atit el e mai clar definit: dimpotriva, cu cit ne deplasam mai la stinga, el este mai putin clar si mai greu de definit. E de domeniul evidentei ca intelectualul se regaseste mai degraba la dreapta acestui spectru, in vreme ce politicianul, mai degraba la stinga. Probabil ca intuiti deja ca ne va fi acum mai usor sa intelegem nu doar problema noastra, dar sa vedem si raspunsul. Si anume ca pentru politician, adevarul e arareori evident, in vreme ce pentru un intelectual autentic, aproape ca nu se pune problema neclaritatii.
Daca sint de buna credinta, atunci toti oamenii sint in cautarea adevarului, de la politicieni, la intelectuali. Experienta ne arata insa ca aceasta e mai degraba o idealizare daunatoare. Mai mult, datorita acestor diferente de tarie care pot ajunge sa fie enorme — ma refer la spectrul deja mentionat –, in realitate, nu vorbim aproape niciodata de o majoritate a celor care ajung sa caute si sa pretuiasca adevarul. Ginditi-va, pentru a decela adevarul, politicianul ajunge sa numere voturi, iar asta ii va deforma in mod inevitabil perceptia. Dimpotriva, intelectualul are mereu in fata experienta, istoria, cunoasterea in sens larg, mai precis, valorile perene de care uzeaza in modul cel mai natural.
Revenind acum la Romania anului 2012, devine clar ce s-a intimplat. O multime de oameni despre care credeam ca sint intelectuali, s-au dovedit a fi de fapt politicieni: nu fiindca s-au inscris in vreun partid, ci fiindca criteriul lor de adevar a fost cel dat de procesul electoral. Pentru ei, majoritatile sint cele care stabilesc adevarul, nu experienta, nu principiile, nu ratiunea. Astazi ne miram pe buna dreptate cit de multi si importanti sint cei care au esuat la un examen care parea atit de simplu. A fost dureros dar si benefic sa aflam asta. Nu cei care cautau si pretuiau adevarul s-au schimbat — ei nu se schimba decit foarte rar, si o fac doar daca e absolut necesar –, s-au schimbat cei care nu erau in mod onest interesati de adevar: acestia se schimba relativ des, dar mai ales si aproape intotdeauna in situatiile de criza profunda, cind reperele lor indoielnice ii aduc in pozitii vizibile in care fac greseli evidente pentru ceilalti.

Cit despre popor si nehotarirea sa, lucrurile nu sint chiar atit de negre pe cit par: caci poporul se razgindeste destul de repede cind e vorba de politicieni, nu o mai poate face insa daca-i vorba de intelectuali, fara a avea masiv de pierdut. Fiindca pentru intelectualul autentic din orice epoca, desi poporul e un prieten foarte bun, cel mai bun prieten al sau ramine totusi adevarul — de aici si instrainarea sa trecatoare din vremurile tulburi, in care poporul da, pentru scurt timp, politicianului, o importanta mai mare decit e necesar, poate chiar una mai mare decit merita.

N-as vrea sa intelegeti totusi ca mi-am propus sa arunc o lumina proasta asupra politicianului sau vietii politice in general: ma indoiesc, de pilda, ca putem avea un popor prosper fara politicieni competenti sau politicieni competenti fara un popor bine exersat in treburile politice. De asemenea, nu am luat in discutie mai sus competenta politicienilor romani. Am vrut doar sa arat ca criteriul de adevar al politicianului de pretutindeni este printre cele mai slabe, iar adevarul politic este cel mai perisabil din toata panoplia preocuparilor umane, tocmai fiindca e stabilit conjunctural, si fiindca e provizoriu. Sigur ca cele mai multe dintre adevarurile vehiculate de oameni sint provizorii, un soi de instrumente de lucru, insa e de asemenea evident ca unele sint mult mai durabile decit altele — vezi spectrul adevarului schitat mai sus dar si faptul ca, in anumite contexte, exista adevaruri etern valabile sau absolute.

Atunci cind vorbeam de dezamagirea ca in 2012 multi intelectuali s-au dovedit a fi niste politicieni, ma refeream la revelarea surprinzatoare a relatiei lor proaste cu principiile sau cu adevarul, cu valorile perene, mai precis la relatia lor politica (i.e. conjucturala si negociabila) cu adevarul: daca vorbim de un context modern, echilibrat si civilizat, atunci elasticitatea sau maleabilitatea principiilor nu e acceptabila nici macar in cazul politicienilor. Altminteri, e clar ca nu ar trebui sa dezaprobam intrarea in politica a vreunui intelectual, mai ales daca aceasta e una formal explicita. In aceste cazuri sintem avertizati din start cu onestitate ca intelectualul va servi temporar si interese de partid, dar tocmai data fiind aceasta oenstitate initiala, ne asteptam ca intelectualul sa nu(-si) subordoneze principiile, intereselor de partid.

Cit despre politologie si relatia sa cu adevarul, ma grabesc sa completez ca aceasta e una mult mai consistenta decit relatia politicii cu adevarul. Incit, un politolog de prima mina e fara indoiala un intelectual: in general nu putem spune acelasi lucru despre un politician de prima mina. Desi acceptata ca stiinta observationala, ca si astronomia — i.e. ambelor le lipseste caracterul experimental –, spre deosebire de astronomie, politica ramine departe de stiintele tari: singurul experiment politic acceptabil in lumea moderna imi pare a fi consultarea populara periodica, adica exercitiul electoral. Pe de alta parte, politologia face recurs la istorie, care la rindul sau, e mai la dreapta in spectrul adevarului chiar decit justitia. Motivul e ca, in justitie, e dominant caracterul formal normativ, pe cind in istorie, e dominant caracterul natural, tipic pentru stiintele tari.
In mod paradoxal poate, umanismul imi pare ca e mai apropiat de stiintele tari decit politica, tocmai fiindca se afla intr-o relatie mai buna cu experimentul: individul are liber arbitru si simt moral, poate si trebuie sa experimenteze. Pe de alta parte, una dintre lectiile importante ale esecului comunismului este aceea ca nu putem extinde prerogativele acestea la intreaga societate: nu putem pune interesul societatii deasupra individului pur si simplu pentru ca societatea nu are un simt moral decelabil, ci cel mult un surogat de liber arbitru ce decurge direct din dreptul la vot — de pilda, desi ar parea ca supravietuirea societatii e un interes abstract al societatii, aceasta e mai degraba suma instinctelor individuale de supravietuire (suma unor instincte nu poate deveni un interes, indiferent de cite instincte am insuma). Incit, cu atit mai putin putem impune individului un pretins comandament social care il prejudiciaza in chip fundamental.

In fine, cred ca prejudiciile sociale majore pot fi determinate de catre intelectuali, fiindca ei sint in cele mai bune relatii cu principiile si cu valorile perene. Asadar, poporul decide, insa intelectualii sint cei care formuleaza clar problemele si semnaleaza abaterile importante de la principii. In cazuri exceptionale, tot intelectualii sint si cei mai in masura sa puna in discutie principii, dar asta numai si numai daca ele dau nastere unor conflicte ireductibile.
Dupa parerea mea, rolul fundamental al politicienilor este acela de mediere, la care se adauga cel de administrare. Václav Havel spunea ca responsabilitatea ideilor o au intelectualii, indiferent daca acestea sint aparate, sustinute sau diseminate de catre politicieni. Asadar, ideile politice utopice cad si ele in responsabilitatea intelectualilor. Cu toate astea, politicienii n-ar trebui sa incerce sa cumpere bunavointa intelectualilor, si cu atit mai putin sa si-i subordoneze. O spune tot Havel, ar trebui sa evitam utopiile si intelectualii utopici.

Inapoi la popor

Degringolada societatii noastre civile nu face decit sa confirme punctul de vedere al lui Tom Gallagher. De-a lungul timpului noi am incercat tot felul de explicatii savante, trimiteri la tragedii istorice, comparatii cu istoria altor tari. Adevarul este ca noi, romanii, nu doar ca semanam, dar chiar ne comportam si traim ca tiganii.
Sa ne amintim intii de toate ca, intr-adevar, aproape 40% dintre noi nici nu mai voteaza fiindca sint scirbiti de politica si au altceva mai bun de facut decit sa fie preocupati de propriul viitor: romanii au de smecherit prezentul, iar prima smecherie este absenta de la vot. Ei se gindesc ca lipsind, sint importanti: este genul de smecherie in care omul isi fura intr-adevar propria caciula.
N-am citit de mult o caracterizare mai succinta si mai la obiect, in acelasi timp mai veridica decit aceasta a lui Tom Gallagher. Iar lucrul cel mai interesant abia urmeaza. Noi vorbim deja de ani de zile de spalarea pe creier a romanilor de catre televiziunile mogulilor, si eu am facut-o la rindul meu. Astazi imi dau seama insa ca sustinind mai departe asta raminem departe de adevar. Regret ca mi-a trebuit atit de mult sa inteleg lucrul asta, dar cred ca face parte din mecanismul de autovictimizare sa ai o ipoteza interesanta. Am inteles insa acum ca indoctrinarea necesita in general recursul la forta sau constringere, si ca nu se intimpla in mod curent ca oamenii liberi sa consimta la indoctrinare. Nu-i constringe absolut nimeni pe romani sa se lase manipulati sau mintiti: ei aleg asta cu buna stiinta. Nu cred ca are rost sa vorbim aici de spirite fundamental malefice care pun la cale pieirea tarisoarei sau de conspiratii planetare.

In vechime, indoctrinarea se referea la educatia in religie. Astazi insa e pur si simplu o fortare sa sustii ca intr-o tara libera televiziunea e cea care indoctrineaza: ginditi-va la suprarealismul unui proces intentat unei televiziuni despre care se spune ca indoctrineaza. Fiindca nu poti da un om in judecata "doar" pentru minciuni ordinare sau pentru manipulare. Sint alte foruri care se ocupa de asta, nu justitia. Daca ar face-o jusititia, probabil ca n-am mai vorbi de o tara libera. E de retinut, asadar, ca manipularea nu e totuna cu indoctrinarea.
Iar aici ajungem la lucrul important, si anume la educatie. Fiindca se pare ca educatia din Romania a pornit inca din anii '90 cu un handicap enorm: ea trebuia sa devina, dintr-un aparat de indoctrinare la scara, un sistem de educatie modern, dar datorita influentelor politicianiste masive, procesul a fost intirziat enorm. In prezent putem afirma fara retineri ca a fost cu totul deturnat prin demersuri politice iresponsabile. Continuind rationamentul lui Tom Gallagher, mi-e clar ca orice fel de populatie cu educatie precara se comporta ca o satra -- fiindca doar atunci indoctrinarea fara apel la constringere devine cu totul facila, iar fenomenul ajunge atit de eficient incit se autointretine, propagindu-se ca o unda de soc, cuprinzind cu timpul aproape toata societatea -- televiziunile nu fac decit sa-l amplifice.
Sa observam ca Tom Gallagher nu vorbeste nicaieri despre mostenire genetica si pe buna dreptate; fiindca pina la urma, e vorba de un gen de cultura, cultura unei societati atomizate care si-a pierdut busola, a unei societati care vrea mai mereu totul, dintr-o data, si nu obtine mai nimic. Intr-o satra avem intr-adevar idealul de revolutie continua -- cred ca Marx ar privi azi cu invidie la romani: avem certuri peste certuri, tradari peste tradari, tragedii peste tragedii din care nimeni nu invata nimic. Acestia sintem noi. O populatie fara viitor, care da iama in viitor. De ce sa ne suparam? Nu-i destul ca se supara altii?
Ca si tiganii, avem o obsesie pentru imagine: sintem oripilati sa fim asimilati cu tiganii si am vrea sa-i asimilam noi pe ei, daca se poate cu forta -- ne crestem copiii dindu-le mereu contraexemplul tiganilor, tot asa cum tiganii insisi au oroare sa se mai numeasca tigani, fiindca, nu-i asa, ei pretind sa fie numiti romi. Unii s-ar grabi acuma sa numeasca ipocrizie refuzul nostru de a ne identifica onest cu tiganii: ar fi bine sa fie asa. Nu-i ipocrizie ci schizofrenie, si dupa cum stim, schizofrenia nu se vindeca. Cel putin nu deocamdata.

Si fiindca imaginea e totul, incerc sa-mi imaginez viitorul fara prea multa ironie: ma intreb ce-ar fi daca de miine Romania s-ar numi Colonia Romilor. Nu va ingroziti asa de repede, ginditi-va ca pina la urma n-ar fi decit o cale de mijloc, un compromis politic autentic sustinut inclusiv cultural -- nu trebuie sa mai cautati prin dictionare, va spun eu ca rom e mult mai apropiat ca etimologie de om, decit de roman: tiganii nu vor mai fi numiti tigani, iar romanii nu vor mai fi numiti romani. Una dintre primele consecinte mai importante ar fi aceea ca hotia n-ar mai fi condamnata prin lege iar hotii ar putea negocia intre ei, chiar si la televizor -- sa vezi atunci boom economic, afaceri si investitii. Un alt avantaj ar fi acela ca am putea desfiinta tribunalele si am scapa rapid de justitia basista care seamana din ce in ce mai mult cu nazismul macovist, vom avea in sfirsit justitia de partea noastra, in loc de Inalta Curte de Casatie Si Justitie, vom avea Staborul Suprem: nu vom mai fi colonia occidentului, caci colonia toata va fi a noastra, vom fi Colonia Romilor. Avem deja cel mai corupt parlament din lume insa nu-i suficient. Pentru a consolida statul nostru rom va trebui sa modificam constitutia, iar Staborul Suprem sa fie chiar parlamentul de acum, care a dovedit ca ne poate tine intr-o revolutie permanenta, asa cum Che Guevarra, dragutul de el, neam de-al nostru, si-a dorit. Ceausescu, saracutul de el, n-a putut apuca si el vremurile astea de poveste: haoleu cum se mai gindea el la noi, cum ne mai dadea el slujbulite caldute la toti si case pe degeaba, cum ne mai facea el scoala moca la toti. Putem totusi sa ne revansam fata de tatucul nostru si sa reparam ce-au stricat milioanele de basisti din tara asta. Sa punem staborul in frunte. Ginditi-va cum vom putea dispune atunci de toata colonia dupa bunul nostru plac. Vom puteam infiinta in mod legal scuipatoarele publice in care dusmanii politici sa fie ingropati pina la briu in pamint si acoperiti cu scuipati in procese televizate, pe linga care lapidarea ar ramine un vis frumos. Delapidarea in schimb ar putea beneficia de onoruri, si orice hot ar beneficia de imunitate. Si cind vorbim de imunitate ar fi bine sa nu ne incurcam: orice rom care va fura din afara coloniei, nu doar cei care vor fura in/din interior va trebui sa fie aparat de colonie, cu orice pret; amintiti-va, viitorul e amanetat, pur si simplu nu mai avem ce pierde. Sa vezi atunci prosperitate: bogatia ar veni singura la noi. Deviza romului liber ar putea fi, dupa exemplul celor mai rasariti dintre noi, "Decit pedepsit, mai bine sinucis". Ginditi-va la cum vor arata universitatile noastre: plagiatul va fi legalizat si va inlocui doctoratul, nu vei mai putea obtine o licenta fara sa fi plagiat cel putin o data. Absolut toti profesorii vor trebui sa aiba plagiatul pentru a putea preda in scoli, iar scolile vor fi adevarate pepiniere: Europo, stai in laturi ca venim. Va trebui sa infiintam facultati de smecherologie unde smecheria sa poata fi in sfirsit predata. E inadmisibil sa raminem la nesfirsit o tara de fraieri: caci numai fraierii spun mereu adevarul si respecta legea. Uitati-va in afara coloniei: trebuie sa ne gindim bine. Chiar vrem sa ajungem ca cei din vest unde smecherii sint de-a dreptul ostracizati?

Cum spuneam, capitalismul e pe duca, occidentul e pe duca, traiasca socialismul minca-ti-as gura ta de popor luminat, trai-ti-ar familia ta europeana... fir-as al dracu' sa fiu si sa nu ma mai misc de-aici, sa nu mai vad lumina zilei si sa nu mai apuc ziua de miine care-l mai citeste pe Patapievici, pe Tismaneanu, pe Plesu sau pe Tapalaga, toti basisti cumparati, tradatori de neam si tara.
V-as spune eu mai multe da' nu pot pen' ca sint urmarit, justitia basista imi asculta convorbirile telefonice, imi cenzureaza postarile. Sfatul meu e sa cascati bine ochii si sa fiti foarte atenti cu cine vorbiti, ca sa nu ajungeti si voi dizidenti sau si mai rau, detinuti politici chiar in partidul de la putere: are loc o actiune fara precedent, toate mobilele patriotilor sint ascultate, traim momente de restriste. Se confirma tot ce v-am spus eu in acesti ani: tara-i invirtita, nu pot sa va spun mai multe. Pina iese noua constitutie trebuie sa fim discreti si atenti pentru a nu crea un alt precedent periculos prin condamnarea altor oameni vinovati. Adevarul este ca n-avem alta solutie, chiar trebuie sa ne ferim ca de ciuma de cei care ii asculta pe Morar si pe Macovei, s-ar putea ca in acest moment sa fie deja cu milioanele de fraieri.
Eu am creat insa un imn "original al nostru" ca sa ne imbarbatam, un fel de manea in proza, ca pe la noi, totusi prima de acest gen, pentru intelectualii nebasisti, ca sa-i cinstim pe strabuni si sa ne-aducem aminte de tara si popor si de-al tarii viitor:

Haoleu, pupa-ti-as pulpa ta de popor, ce vrea muschii lu' matale sa mai ciordim de la fraierii aia de capitalisti: stau cu pleoapa pa ei da cind a radicat astia restrictiili la calificatii la locu' de munca, stii matale, aia care scrie pe bloagar din puscarie. Ca bine le-a zis bastanu de si-a luat plagiatul -- ala da politician care trebuie sa-l respectam --, aia din UE e nazisti ca vrea sa ne amprenteze. Ne-a facut acu' pe toti manglitorii detinuti politici la noi in colonie la romanica, auzi matale cit tupeu, ca acu' ma dau la ei si sa vezi cum ti-i las in fundu' gol, ca ei nu stie sa se bucure de viata ca noi. Haoleu, ca o viata avem, sa stie strainii ca sintem suflete amarite si ne trimetem copiii daparte de tara la cersit, in loc sa stea acilea, in colonie. Sa moara dusmanii ca venim, sa moara de ciuda ca nu e smecheri ca noi: ca avem singe in instalatie si le-om lua femeile la alergat iar copiii i-om invata la cersit si i-om trimite in lume ambasadori, ca romii e priceputi la imbrobodit, ce-i rau in asta, asa sa ne-ajute hal de sus, de jos sau de unde-o fi.
Hai cu globalizarea, hai sa-ti ghicim in ghioc, hai ca politica-i cu noroc, uite-l aici, na ca-i acolo, poate ca-i aici, poate ca-i dincolo, ti-am zis sa te uiti, ca nu-i aici, ca poti sa ti-o iei, asta-i aici, cealalta-i dincolo, hai la alba-neagra neamule, bagi un vot si iese zece, hai sa vezi cum te imbogatesti pe loc, hai sa moara dusmanii carele vrea sa ne caute... ca v-am zis ca baietii buni n-are noroc in democratie. Sa mor io, popor, ca ti-am zis adevaru' (la televizor), zi sa mori tu scapatat, ca l-ai ascultat.

Reactie la comentariul lui Razvan Lalu

Eu n-am fost dezamagit de textul d-nului Tom Gallagher, ci mai degraba de textul d-voastra. Poate ca datele d-nului Gallagher nu sint exacte, dar cred ca nu asta era ideea. Daca gindesti corect, poti ajunge la un rezultat valid chiar daca ai pornit de la date eronate. E important, de aceea, sa pretuiesti ideile si sa acorzi interlocutorului prezumtia de buna-credinta.

Asadar, ma intereseaza ideile din textul d-nului Gallagher iar ele rezista. Vorbiti de cliseele anti-tiganesti. Domnule, in primul rind ca la noi nu mai exista tigani, ei insisi nu se mai recunosc ca atare. In al doilea rind, iertati-ma dar nu e cliseu sa spui ca la satra nu se face scoala, ci purul adevar. Tiganii aveau o cultura a lor care nu avea legatura cu scoala. Astazi ei se numesc romi si e un fapt ca romanii sint asimilati in multe locuri din vest tot ca romi. Nu ma deranjeaza asta insa constat ca pe o gramada de conationali de-ai mei ii deranjeaza. Iar romanii sint extrem de originali cind vine vorba de politica, as spune chiar ca ei au o democratie de satra: dreptatea nu se face in justitie decit destul de rar si doar de putin timp.
Vi se pare ca s-a facut dreptate dupa caderea comunismului? Comunismul a fost ilegitim si criminal: citi romani accepta astazi acest adevar? Mai nou, in Romania se fura masiv alegerile: citi dintre romani au iesit in strada sa reclame asta? Sub pretext ca e basista, justitia e incalecata pe zi ce trece: citi dintre romani au iesit in strada pentru a-i opri pe politicienii iresponsabili? Nu, problema de capatii a romanilor e ca in strainatate sint asimilati cu romii si ca, in fond, bine le-a facut Hitler tiganilor. D-voastra nu ginditi asa, dar stiti bine ca majoritatea romanilor o fac. Sint indoctrinati? Nu. Au crescut ca la satra. Daca cineva nu-i din clan, e taiat, si la propriu si la figurat. Uitati-va in jurul d-voastra: scoala nu ne serveste la mare lucru, caci in parlament trimitem pungasi, iar pungasii se apara intre ei de cei cinstiti.
Denumirile nu au foarte mult sens pe lumea asta daca nu luam in considerare faptele. Astazi, mie denumirea de roman nu-mi mai spune aproape nimic. Fiindca vad doar o populatie care se fofileaza. Nu ma ajuta foarte mult ca sint doi trei oameni onesti si responsabili care publica pe ici pe colo, in conditiile in care la putere au ajuns niste psihopati de succes.
Pina la urma de ce e buna comparatia asta romi romani? Mai ales ca romii nu sint toti hoti. Pai nici romanii nu sint toti hoti. Totusi la romi sint multi hoti: dar asta e valabil si la romani. La romi hotii nu sint pedepsiti exemplar: asta nu se intimpla nici la romani daca sint politicieni, iar in romania sint multi politicieni, inclusiv in parlament.
Trebuie sa ne intre bine in cap: nu sintem mai breji decit romii si ar trebui sa incetam sa ne mai lamentam ca sintem asemanati. Si pe romi, si pe romani, doar scoala si justita ne mai salvaza. Va supara adevarul? Pe mine nu. Iar adevarul este ca pina acum am reusit sa construim doar o satra ceva mai democratica, care ramine insa tot o satra.

Bibliografie. Tom Gallagher: ‘Little Britons contra Global Romanians’, contributors.ro.