Despre puterea ideilor

Nu stiu daca putem face o analogie intre maniera de a gindi a comunistilor si cea a celor care cred in conspiratia mondiala. Acestia din urma supraliciteaza intr-adevar rolul dar si capacitatea organizatorica a unei elite. Mi se pare insa ca e o fortare sa spui ca comunistii au "supraevaluat rolul "demiurgic" al ideilor". Cred ca daca ar fi facut asa ceva, atunci comunismul n-ar mai fi cazut, ba poate ca multi dintre comunisti s-ar fi salvat prin filosofie. In realitate, politrucii comunisti se temeau la propriu de lumea ideilor, fiindca nu o intelegeau. Asa cum diletantii intr-ale stiintei critica adeseori vehement stiinta, se tem de ea si pretind ca e malefica, comunistii credeau ca filosofii au planuri periculoase pentru ideologia lor. Pe de alta parte, comunismul a fost, intr-adevar, o materializare a fortei brute a ideilor: ideile -- si ma refer mai ales la ideologii -- sint intr-adevar periculoase daca ajung la cei nepriceputi in manipularea lor. Filozofii si intelectualii in general uzeaza natural de idei, nu insa si majoritatea politicienilor. Pina la rolul "demiurgic" al ideilor, ma tem ca pentru un comunist ar fi fost deplasat, daca nu chiar eronat sa vorbesti de transcendenta ideilor. Comunismul a supraevaluat, cred, rolul demiurgic al ideologiei, dar asta e deja altceva. Rolul ideilor nu poate fi niciodata supraevaluat: ba, daca lucrurile merg prost, asta se intimpla fiindca rolul ideilor este subevaluat.

Vezi Dragul meu filosof al lui Andrei Cornea din Revista 22.