Arta, ideologie, libertate

Cred ca ideea ca "doua dintre miturile fondatoare ale poporului roman sunt Miorita si Mes­terul Manole" e una aberanta. E a fost si e inoculata de catre profesorii slabi de literatura, mai precis de catre profesorii pentru care ideologia este mai importanta decit literatura. O opera artistica, literara sau muzicala nu este o intreprindere ideologica, de pilda una care sa-ti dea o imagine "despre lume si viata". Cu toate astea, arta este un act de cunoastere in adevaratul inteles al cuvintului. Si fiindca vorbim aici despre libertate, ceea ce ma frapeaza adesea este chiar libertatea pe care unii si-o iau de a critica arta din perspectiva ideologica: marile religii sint in regula, ca si multe dintre marile aberatii politice, ei bine, arta este cea care nu mai corespunde din punct de vedere ideologic. Despre libertate au gindit, vorbit si scris generatii de ginditori. Oare asta sa insemne ca nu mai avem voie sa pronuntam sau sa scriem cuvintul cu pricina? Fireste ca nu. Insa azi, pentru a dovedi ca intelegem macar sensurile primare pe care le are termenul acesta atit de generos ar trebui, cred, sa-l definim prin negatie, adica mai degraba prin detasarea a ceea ce nu tine de libertate: nu esti liber sa critici orice, din orice perspectiva fiindca asta se cheama nihilsm, libertate nu insemna ca trebuie sa purcezi degraba la revolutie, fiindca revolutia inseamna mai mereu anarhie, dupa cum trecutul nu e libertatea de a uita orice sau de a desfiinta orice, fiindca atunci n-am mai invata niciodata nimic. Libertatea tine mai degraba de o cultura a autoconstringerii, nu-i de mirare ca democratia e inteleasa inca si azi in fel si chip.