Despre motivatie dincolo de motivatie

Brancusi spunea ca 'cel mai greu este sa te pui in starea de a face', si se referea si el, fireste, la motivatie. Desi era artist -- iar unii dintre noi au prejudecati usurele despre artisti --, el lucra cu piatra: nu exista multe moduri de exprimare artistica mai dificile. Ei bine, matematica poate fi cel putin la fel de dificila: ginditi-va doar la faptul ca sint probleme sau idei care au necesitat efortul multor generatii de ginditori intinse uneori de-a lungul mileniilor. Matematica si stiinta au multe lucruri in comun cu arta. Creatia dar si descoperirea au loc, dupa indelungi incercari sau cautari, intr-o stare de gratie: aceasta nu e neaparat starea de inspiratie pe care o asteapta unii.
In mod cu totul remarcabil, motivatia este pentru cercetator cam ceea ce e iubirea pentru crestin si, cum sugeram ieri, are de-a face cu credinta -- as fi tentat sa vorbesc chiar de credinta ca religie daca lumea de azi n-ar fi totusi una marcata de marile religii clasice, fundamental nereformabile.
Odata acceptata insemnatatea motivatiei, are loc, paradoxal poate, un fenomen de disipare lenta a centrului spiritual al ginditorului: demersul sau nu va mai fi condus de o idee sau un scop, ci simultan de mai multe, mai precis de un context anume. In fapt, motivatia e data de contextul citorva idei care se sustin unele pe altele.