Despre propaganda

Sub orice forma ar fi prezentata, propaganda e daunatoare spiritului liber. Stim ca in comunism, copiii sau elevii se puteau distra pe fond propagandistic, desi acum pare incredibil ca se putea intimpla asa ceva, mai ales ca ororile se petreceau la tot pasul si nu au fost niciodata prea bine camuflate — a trebuit sa iesim din comunism, sa ne regasim umanismul pentru a avea perceptia clara a grozaviei. Sistemul era cistigat chiar si in cazul cind propaganda nu avea efect imediat: copiii cresteau fara a sti ce sa faca cu libertatea, batjocorind-o — iar asta se vede azi peste tot in Romania, in schimb adultii exersau indelung indiferenta, as spune ca si asta se vede azi mai bine ca oricind.
Faptul ca nu-i de glumit cu propaganda devine evident daca luam in discutie un fenomen mult mai apropiat. Iata, Antena3 a spalat pe creier cel putin jumatate dintre romani desi propaganda acestui post este dintre cele mai vizibile si in pofida faptului ca romanii pareau sa fie imuni la asa ceva. Ei bine, incredibil de multi oameni, tineri sau batrini, scoliti sau nescoliti au fost reindoctrinati la fel de eficient. Eu zic ca abia asta s-ar cuveni sa ne faca sa cadem pe ginduri.
Referitor la religie insa, desi putem vorbi si acolo de ideologie groasa, lucrurile nu mai sint la fel de simple. Asta fiindca religia nu poate fi redusa la ideologie, asa cum poate fi redus comunismul. Religia nu si-a retezat niciodata legatura sa cu lumea transcendenta a ideilor, asa cum a facut comunismul, prin materialism. Cu toate astea, unul dintre efectele cele mai nefaste ale comunismului este chiar acela ca i-a facut pe destui oameni sa asimileze inclusiv religia cu o ideologie iar efectul imediat tine, chiar si la multi dintre cei care se cred religiosi, de imputinarea pina la disparitie a bunei-credinte. O religie nu se reformeaza atunci cind prin ea s-a ajuns la crime, caci atunci e prea tirziu, ci se cuvine sa fie regindita atunci cind face dificil sau imposibil recursul la bun-simt, atunci cind buna-credinta devine rarisima, cum este si cazul Romaniei de azi. Decit sa creada cu toata puterea ca in ei poate trai un om de buna-credinta, romanii prefera misterul unei fiinte iubitoare, pasnice, atotputernice. Lucrul e, in sine, paradoxal, cu atit mai mult cu cit multi vorbesc despre biserica din interior, despre suflet.