Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, January 14, 2013

Despre invatamintul comunist si nu numai

Ma mir ca oamenii tin inca asa de mult la invatamintul de dinainte de '90. Cred insa ca inteleg despre ce e vorba. Invatamintul sub orice fel de sistem autoritar este, chiar si in domeniile tehnice, unul de indoctrinare. Indoctrinat nu esti doar atunci cind faci invatamint politic sau lectii de "materialism stiintific", ci si atunci cind inveti pe de rost retete, cind te deprinzi sa nu pui intrebari si accepti fara nici un fel de observatii ceea ce ti se preda.
Poate parea paradoxal, dar da, inclusiv la matematica se pot indoctrina studentii: fiindca chiar si acolo memoria functioneaza foarte bine in conditii in care analiza critica nu e deloc incurajata -- in scolile generale se invata dupa maculator, in facultati trebuia sa filmezi cursul pentru a-l reda intocmai.
Invatamintul comunist a dat in aproape toate domeniile oamenii cei mai lipsiti de initiativa din toate generatiile Romaniei moderne. Invatamintul comunist a fost cel care a dat generatii dupa generatii de oameni care au invatat sa evite responsabilitatea. Faptul ca invatamintul comunist a fost catastrofal devine vizibil abia astazi: stim azi foarte bine cine sintem. De ce credeti ca avem o parere asa de proasta despre noi? Va tot amagiti ca e doar o chestiune de perspectiva? Mai ginditi-va. Romania arata asa de rau azi datorita indoctrinarii generalizate practicate de un invatamint care producea deja in serie omul nou al comunismului. Dupa 23 de ani, peste 60% din populatia acestei tari regreta comunismul: vi se pare normal?
Faptul ca sint atit de multi pe forum care sustin enormitatea ca invatamintul comunist a fost bun nu face decit sa confirme ca situatia noastra este una dezastruoasa: oamenii nu realizeaza inca nici azi ca in comunism au fost indoctrinati.

Desi il admir enorm pe Mircea Cartarescu, ma despart si eu de el daca-i vorba de scoala. Si eu am facut mare parte din studii in comunism, dar mereu am stiut cumva ca sistemul era unul menit sa uniformizeze -- si asta nu din cauza uniformelor. As putea enumera si eu o multime de experiente nefaste prin care am trecut, caci am studiat si la politehnica si in universitate: insa nu e loc aici pentru asa ceva. Universitatea si politehnica din Romania au fost si sint in continuare foarte slabe.
In Romania aflam inca si azi ca capitalismul e pe duca, ca America e in declin: aflam ca sintem mereu nedreptatiti desi meritam mai mult. Ce anume, daca nu un invatamint bazat pe indoctrinare ne-a adus aici?
Orice om care mai are bun simt intelege cum stau lucrurile in realitate cind citeste statistici si clasificari in materie de invatamint -- si nu trebuie sa mearga mai departe de statisticile facute chiar de comunisti pentru a se lamuri (vezi de ex. shanghairanking). Este o experienta tulburatoare inca si azi sa observi ca in lume, din primele 500 de universitati, aproape 150 sint americane. Astfel:
- in primele zece universitati din lume unde se studiaza matematica, din primele zece, sase sint americane, doua britanice si doua franceze;
- la fizica, 8 din primele zece sint americane, una e britanica si cealalta japoneza;
- la chimie, 7 americane, una britanica, una elvetiana, una japoneza;
- in computere, din primele 10, 9 sint americane si doar una canadiana;
- in economie, in primele 100, 70 sint americane.
Si inca:
- stiinte naturale si matematica, din 10, 7 americane, una britanica, una elvetiana si una japoneza;
- inginerie, 10 din 10 americane;
- in stiintele vietii, din primele 10, 9 sint americane si doar una britanica;
- medicina, din primele 10, 9 sint americane si una britanica;
- in stiinte sociale, 10 din primele 10 sint tot americane.

Nu trebuie sa fii pesimist ca sa constati ca scoala buna se face in alta parte.

Saturday, January 05, 2013

Dileme, context, uniformizare

Observ ca unii au voie sa scrie la nervi iar altii nu. Ba ca unii au voie chiar sa imparta epitete iar altii nici n-au voie sa se apropie de ele. Cind un ginditor roman scrie exasperat de Romania e comparat cu Eminescu, iar cind cel mai mare istoric in viata scapa, chiar si la nervi o carte mediocra, e comparat cu Mircea Badea. Sint bune si dilemele astea la ceva. In mina celor nepriceputi insa, dilemele fac ceea face nehotarirea acolo unde valorile sint incerte: uniformizeaza.
Contextul e de multe ori convenabil: eu zic ca Romania vazuta in context balcanic le este comoda multor intelectuali romani dar ii este net defavorabila poporului.
Dar fiindca ne place mult de Gigel, poate ar trebui sa ne gindim la un exemplu: Gigel e la o scoala de cartier foarte slaba si are parinti care sint multumiti cu profesorii care dau usor note bune. E drept ca la un moment dat situatia a fost una critica, fiindca Gigel se inhaitase cu niste smecherasi din cartier: acuma insa el are niste prieteni de pe scara, care au chiar note mai mici decit el. Culmea e ca prietenii de pe scara sint mai bine pregatiti decit el. Ce-ar trebui sa faca parintii lui Gigel vazind diferentele importante de pregatire? Sa se multumeasca cu "contextul" si sa parieze pe profesorii slabi de la scolile din cartier sau sa-l mute pe Gigel, fie si la nervi, la o scoala mai buna?
Parintii unei natii sint chiar intelectualii sai, iar ei nu sint neparat profesori: uneori, rolul lor este chiar acela de a sesiza contextul convenabil lor dar nefavorabil celorlalti. Iar contextul nefavorabil romanilor este subcultura comunista cu care ei s-au deprins de mici si de care, dupa cite se pare, aproape ca nu se mai pot dezbara.

Friday, January 04, 2013

No Bell si Nobel

Ca si Fred Hoyle, cred si eu ca decizia comitetului Nobel de a o lasa pe dinafara pe descoperitoarea pulsarilor este una nedreapta. A. Hewish nu se jeneaza deloc sa recunoasca explicatiile ciuciubate insailate in 1967 referitoare la omuletii verzi care transmit semnale pamintenilor. Mai mult, atitudinea lui A. Hewish la citeva zeci de ani de la decernarea premiului ramine cel putin neadecvata: el aminteste de distinctia dintre capitan si echipaj, de serendipitate, de faptul ca, mai devreme sau mai tirziu descoperirea ar fi fost oricum facuta. Omul, adica, nu are nici macar recunostinta pentru cea care i-a adus de fapt premiul Nobel. Caci e sigur, daca Jocelyn Bell ar fi fost mai expeditiva sau daca ar fi gindit asemanator colegilor ei, acestia nu ar mai fi primit in veci premiul.
Drept e ca Jocelyn Bell s-a impacat de mult cu gindul ca in vremea aceea cultura grupurilor de cercetatori era diferita.
Mi se pare cu atit mai interesanta asezarea sa in stiinta, avind in vedere conceptia sa religioasa. E drept, quakerismul este o religie moderna, fundamental reformata. Combinatia stiinta-religie ramine una destul de bizara daca religia e retardata: cu totul altfel stau lucrurile daca avem de-a face cu o religie cu-adevarat moderna, despre care cercetatoarea sustine ca se potriveste foarte bine cu demersul stiintific.
Jocelyn Bell spune:
Nothing is static, nothing is final, everything is held provisionally
Sau:
Scientists should never claim that something is absolutely true. You should never claim perfect or total or 100%, because you never ever get there.
Q: Is science therefore not a quest for the truth?
A: Science is a quest for understanding. A search for truth seems to me to be full of pitfalls. We all have different understandings of what truth is, and we each believe or we're in danger of each believing that our truth is the one and only absolute truth, which is why I say it's full of pitfalls. I think a search for understanding is much more serviceable to humankind and is a sufficiently ambitious goal of itself.

Sint interesante afirmatiile referitoare la adevar. Totusi, chiar tinind seama de distinctia clara facuta de Popper intre siinta si matematica, trebuie sa amintesc aici faptul ca matematica opereaza in mod obisnuit cu adevaruri. Ar fi, ce-i drept, o fortare sa spunem ca in matematica se cauta adevaruri: pe de alta parte, adevarurile matematicii sint absolute in cel mai strict sens al termenilor. Iar fizica utilizeaza matematica mai mult decit ca pe un simplu instrument: caci matematica este mult mai mult decit (simplu) limbaj. Iar in matematica adevarul este crucial. E, de aceea, tot o fortare sa spunem ca adevarul e in posesia noastra sau a altora. As putea fi de acord cu afirmatia privitoare la riscurile sau capcanele cautarii adevarului, dar as spune ca viata insasi e plina de capcane. Stiind acestea, continuam totusi sa traim, sa cautam adevarul. Adevarul are puterea sa de atractie, iar uneori puterea insasi e aceea care ne atrage: adevarul nu e insa din specia utopiei.
Mai mult, daca ar fi sa dezvoltam aici o idee cuantica fundamentala dupa care instrumentul influenteaza obiectul masurat, atunci ar deveni natural sa gindim fizica si matematica impreuna, ca pe un intreg. Incit, discutia despre adevar e de neevitat. Cred ca adevarurile pot fi gindite si admise ca absolute doar in anumite contexte: teorema lui Pitagora este adevarata in sens absolut doar in spatiile euclidiene. Asadar, problema adevarului este chiar aceea referitoare la stabilirea clara a contextului sau de valabilitate. In general, aceasta problema este una dificila.
Altfel, chiar daca fiecare dintre noi poate intelege o afirmatie in fel si chip, trebuie sa admitem ca valoarea sa de adevar nu ne mai da aceeasi libertate: sigur ca, in mod formal, putem nega o afirmatie chiar daca s-a demonstrat ca e adevarata. Insa cind facem asta nu falsificam doar o singura propozitie, ci o multime de alte propozitii, punind in discutie un context intreg.
In fine, sint de acord ca la adevar ajungi incercind sa intelegi. Imi place si ideea din finalul expunerii, prin care se intuieste momentul prielnic unei transformari fundamentale a modului nostru de a gindi evolutia universului. Nu cred totusi ca va fi vorba de "a whole new way".

Merita vazut episodul 1 dedicat remarcabilei Jocelyn Bell, din documentarul Beatiful Minds al BBC. Episodul al treilea este dedicat lui Tim Hunt, un cercetator de prima mina, premiat Nobel pentru descoperirea mecanismului de control al multiplicarii celulelor. Tim Hunt vorbeste mult mai aplicat despre demersul cercetatorului modern si de aceea l-am urmarit aproape magnetizat.