Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, December 31, 2012

Miracol si lege

Cunoasterea abunda in dualitati si notiuni, principii, fenomene sau idei complementare. Notiunile complementare sau duale sint mai mult sau mai putin formale, mai mult sau mai putin simetrice. Exista insa unele extrem de prolifice, inclusiv in stiinta.
Marile religii se construiesc pornind de la complementaritati, filosofia se autodefineste printr-un dualism, stiinta s-a putut dezvolta incredibil in jurul dilemei adevarat/fals.
Pentru cel care nu (poate) intelege, miracolul e regula sau lege, insa cei mai multi oameni inteleg relativ usor ca miracolul e rarisim si impotriva sau deasupra legii. Pentru cel care (poate) intelege, descoperirea legii e un soi de miracol: fiindca foarte putini oameni sint in stare sa descopere legi.
In orice fel de termeni, legea si miracolul sint complementare: nu poti avea lege unde ai miracol si nu poti avea miracol unde ai lege. In mod surprinzator, realitatea ca intreg e descrisa destul de bine de o combinatie a celor doua.
In fizica cuantica, principiul complementaritatii al lui Bohr este asimilat cu fundamentele iar modelul matematic cel mai la indemina dar si cel mai intuitiv e transformarea Fourier, care da nastere unui dualism deja consacrat.
Multi adepti ai stiintei moderne cred ca lumea se reduce la legi: nu doar pentru ei insa, intrebarea imediata este daca nu cumva chiar cunoasterea in sine tine de un miracol -- desi a recunoscut ca nu poate fi adeptul credintei intr-un Dumnezeu personal, Einstein insusi credea ca posibilitatea cunoasterii e un miracol iar E. Wigner vorbea chiar despre eficacitatea inexplicabila (sau nerezonabila) a matematicii in stiintele naturii.

Friday, December 28, 2012

Filosofia in prim-plan

Nu poti juca, si cu atit mai putin cistiga un joc ale carui reguli nu le pricepi.
Citeva propozitii de inceput
Cred ca epoca marilor culturi e la apus.
ADN-ul unei culturi moderne e alcatuit din trei componente esentiale: religie, filosofie, stiinta.
In modernitate, intr-o vreme in care stiinta se impacase cumva cu acceptarea existentei lui Dumnezeu, filosofia -- si nu stiinta -- e aceea care, in incercarea de eliminare a religiei, a impus in lume, prin experimente sociale de amploare, ideologia. Religia ar fi trebuit modernizata, nu eliminata. Caci religia nu poate fi eliminata fara a afecta grav viata spirituala, cultura unei comunitati. Incit, in pofida a ceea ce cred marii filozofi in viata, desi omul obisnuit nu poate formula coerent preocuparile sale filozofice, el gindeste filosofia ca pe o mare dezamagire: si are toata indreptatirea sa o gindeasca asa. Filosofia, prin dezvoltarea sa sincrona cu afirmarea marilor culturi a pus in evidenta puterea bruta a ideilor; asa cum spuneam, a facut-o prin recursul la experimentul social major -- vezi marxismul.

In pofida populatiei sale numeroase, Romania a fost si este una dintre culturile mici ale Europei. Si, desi cultura e vazuta adesea de catre intelectualii nostri ca una din putinele sanse de afirmare a Romaniei in lume, inclin sa cred ca sintem in continuare prost asezati in mediul cultural european -- confirmari ca asa stau lucrurile primim din aproape toate domeniile in care activam. De fapt, reusitele culturale ocazionale ale Romaniei nu fac decit sa puna in evidenta faptul ca traim intr-un timp oportun pentru culturile mici, nu neaparat nationale. Insa multi dintre intelectualii romani identifica in mod eronat motivele retardarii vietii noastre spirituale, invocind adesea cauze istorice cu radacini in comunism si care se refera la dezvoltarea excesiva a domeniilor stiintei, mai precis la dezvoltarea ingineriei. Ar fi hilar daca n-ar fi trist. Si asta nu doar fiindca stiinta inseamna cu mult mai mult decit inginerie, dar fiindca ingineria romaneasca a fost mai mereu slab dezvoltata in raport cu ingineria din statele cu democratie puternica si stabila. Mai este insa ceva: cind o dezvoltare e mai accelerata decit altele, daca e benefica, atunci e absurd sa incerci sa o incetinesti doar fiindca alte dezvoltari sint mai lente. Cum ar fi aratat, de pilda, lumea de astazi, daca, dupa aparitia primelor calculatoare, Congresul Statelor Unite ar fi impus incetinirea dezvoltarii domeniului, sub motiv ca, sub presiunea culturii pop-rock in plina dezvoltare, umanismul american clasic este in declin?

Motivul esential al declinului marilor culturi de tip national este, cred, unul evident pentru oricine e preocupat in mod onest de cautarea si rostirea adevarului: e vorba de retardarea marilor religii. Filosofia a identificat in mod corect religia ca sursa a ideologiei, insa a procedat complet eronat in incercarea de a o elimina: filosofia a ajuns, astfel, sa fie ea insasi o sursa de ideologie, privita cu neincredere de publicul informat. Publicul cultivat stia cumva ca religia nu poate fi complet eronata, dar si ca marxismul a venit in lume mai degraba printr-un demers filozofic ratat, mai precis, prin inhibarea dialogului, a dezbaterii autentice. Ideile marxiste au fost impuse lumii nu prin forta argumentului, a ideilor, ci prin forta bruta a revolutiilor. In realitate, inca din antichitate exista aceasta tensiune intre filosofie si religie. As zice ca prima mare revolutie sociala este una care se produce foarte lent, de-a lungul citorva secole: e vorba de revolutia crestinismului. In termeni simpli, proiectul revolutiei crestine era chiar acela de a inlocui iubirea pentru intelepciune, cu iubirea pentru Tatal ceresc.

Astazi stim ca dilema fondatoare a oricarei culturi vii este aceea referitoare la existenta lui Dumnezeu: aceasta dilema nu poate fi eliminata nici macar prin recursul la stiinta de virf. In fapt, noi intuim deja ca imposibilitatea eliminarii acestei dileme ar trebui sa constituie chiar axioma oricarui sistem de gindire cu-adevarat modern. Mai mult, stiinta moderna, desi se constituie in domeniul cel mai putin ideologic, fiind chiar recunoscuta pentru faptul ca demonteaza cel mai eficient ideologii uzeaza si ea de ideologie, mai ales in domeniile sale de frontiera, unde speculatia este la ea acasa: adica chiar acolo unde are loc, de obicei, intilnirea sa cu religia si cu filosofia.
S-ar spune ca ideologia este o conditie a dezvoltarii in proximitatea frontierelor cunoasterii: inca nu stim prea bine cum se manipuleaza corect ideologiile, inca nu le intelegem. Sintem insa nevoiti astazi sa admitem ca orice fel de revolutie, conflict sau razboi are in spate un conflict ideologic, mai precis, un conflict de idei care a scapat de sub control. Conflictele ideologice scapa adesea dialogului asezat, studiului sistematic. Pe de alta parte, conflictele ideologice sint extrem de volatile si pot conduce si alimenta explozii sociale de amploare. Incit, e de admis ca se poate vorbi aici de un cerc vicios autentic: orice manifestare sociala de tipul revolutiei are in spate un conflict ideologic care o alimenteaza, iar revolutia in sine alimenteaza respectivul conflict ideologic. Tehnic, vorbim de o manifestare de tip bucla de reactie (engl. feedback loop). Si desi pare ca am ajuns pe un tarim sociologic, e de observat ca feedback-ul este un tip de manifestare conjugata cauza-efect larg raspindit: de la domeniul ideilor, pina la cel al organismelor vii, chiar al ecosistemlor. Ce intereseaza insa aici tine de felul in care are loc un asemenea fenomen de bucla: vorbim de oscilatie sau de amplificare? Avem adica de-a face cu stabilitate sau cu o amplificare a instabilitatii?
Ipoteza mea este ca, chiar prin manifestarea acestui fenomen de bucla, toate revolutiile ajung sa amplifice paroxistic instabilitati sociale sau culturale initial minore sau medii, care altfel s-ar atenua. De exemplu, in loc sa atenueze diferentele sociale intre natiuni sau pe cele din interiorul lor, comunismul le-a amplificat, ducind in final la crizele de proportii de la caderea Cortinei de fier care continua intr-un fel sau altul pina astazi.
As zice ca orice fel de revolutie este condusa de un soi de fascinatie a puterii, din pacate, a puterii haosului: stiinta da seama astazi despre faptul remarcabil ca, adesea, reguli dintre cele mai simple pot duce la manifestari extrem de complicate, chiar haotice -- vezi sistemele dinamice cu sensibilitate la conditiile initiale. Noi stim insa foarte bine ca stiinta nu inseamna haos: nu inseamna nici macar studierea sistematica a haosului.

Ajungem astfel la politica. Una dintre axiomele fondatoare ale oricarei societati moderne ar trebui sa fie aceasta: desi are rol de conducere, politica este domeniul cel mai nereformat al oricarei societati. In fapt, marile erori istorice sint expresia directa a neacceptarii acestei axiome: filosofia a dat, astfel, o exprimare politica unor idei radicale legate de guvernare, cu mult inainte ca stiinta sa clarifice macar la nivel experimental manifestarea fenomenelor de tip feedback. Or, se stie, locul experimentului este in stiinta, nu in politica: politica nu are un caracter experimental, nu poti face experimente pe societati de oameni, iar experimentele pe grupuri mici trebuie atent controlate. Va puteti astazi mira de orbirea inaintasilor, noi vedem insa in viata de zi cu zi cit de inapoiata si lipsita de transparenta este politica, nu doar la noi, dar in lume. In mod paradoxal insa, marile erori politice nu sint ale politicienilor, ci ale filozofilor sau ale fetelor bisericesti. Intr-adevar: in loc sa caute adevarul, religiosii au facut politica la nivel inalt, se bazeaza in continuare pe dogme de nesustinut azi si vorbesc incontinent si cu prea putina credibilitate despre iubire; in loc sa admita ca radacinile adinci ale filosofiei sint in epistemologie si aproape rupti de stiinta, filozofii au dezvoltat imprudent domenii ideologice foarte agresive cu aplicabilitate imediata in politica. Indiferent daca vorbim de societati seculare sau nu, trebuie admis ca ideea de autoritate politica isi are sorgintea in credinta existentei unui Dumnezeu personal, adica in neacceptarea dilemei fondatoare mentionate anterior. In cazul celor religiosi, se impune pur si simplu ca Dumnezeu personal exista, ca exista de asemenea unsi ai lui Dumnezeu. In cazul filozofilor, se impune ca ratiunea de moment, adica politica poate totul: de aici, impunerea utopiilor ca modele sociale de urmat, de aici ideea infailibilitatii omului politic. Religia si filosofia ne dau doua modele diferite de umanism, ambele discutabile.
S-ar zice ca stiinta iese mai bine din aceasta analiza: sa nu uitam insa ca stiinta este relativ recenta, la fel sint prestigiul sau autoritatea ei. Lucrul extraordinar legat de stiinta este insa acela ca inclusiv in aceste vremuri, stiinta ramine modesta in aspiratii: se fereste inca si astazi sa ne dea un model de umanism. Iar asta nu se datoreaza faptului ca stiinta nu si-a propus asa ceva. Dar stiinta este in pozitia favorabila in care cauta inca un model de umanism. Mai mult, orice om de stiinta autentic stie in sinea sa ca nu va izbuti fara religie sau fara filosofie. Fiindca omul de stiinta autentic este in primul rind onest. In 1986, pe cind inca era presedinte al IUTAM, matematicianul James Lighthill gasea ca sint necesare scuze:
"Trebuie sa ma opresc aici pentru a vorbi in numele marii comunitati a celor care se ocupa cu mecanica. Sintem cit se poate de constienti azi de faptul ca entuziasmul nutrit de inaintasii nostri in fata splendidei izbinzi a mecanicii newtoniene i-a impins spre niste generalizari, in privinta predictibilitatii [...], despre care azi stim ca sint false. Vrem sa prezentam scuzele intregii noastre comunitati pentru a fi indus in eroare publicul cultivat, prin raspindirea, in legatura cu caracterul determinist al sistemelor ce satisfac legile newtoniene ale miscarii, a unor idei care, dupa 1960, s-au dovedit incorecte" / I. Prigogine, I. Stengers -- Intre eternitate si timp, pag.101, Humanitas, 1997.
Nu stiu sa existe ceva similar in religie sau filosofie. Si s-ar parea ca sintem inca departe de un asemenea moment. As spune insa ca in 1986, datorita acestui act cu totul remarcabil, stiinta a pus o piatra de temelie: stiinta nu cauta un model NOU de umanism, ci incearca, de fapt, sa le impace pe cele gasite de religie si filosofie. Caci conflictul dintre religie si filosofie este unul ideologic, bazat pe dogme ireconciliabile.
Desi s-ar putea crede ca religia si filosofia sint pe pozitii cumva similare sau simetrice, mi se pare evident ca filosofia este mult mai aproape de un asemenea moment de luciditate si onestitate. Cred chiar ca filozofii romani ar avea nu doar motivele dar si toate datele sa se apropie cu incredere de el. Dupa catastrofa comunista, in lume, dar mai ales la noi, filozofii ar trebui sa regindeasca drastic relatia lor cu ideologiile si cu politica. Politica n-ar trebui sa mai fie vreodata cimp de experimente ideologice pentru filozofi sau pentru ideile lor. Mai mult, s-ar cuveni, cred, ca, pentru multa vreme de acum incolo, filozofii romani sa-si foloseasca forta argumentativa pentru a grabi reformarea religiei. Poate parea ciudata legatura asta, dar cu religii nereformate, politicile ramin nereformate. Iar daca vorbim de religie, liderii in materie din Romania sint pe picior de egalitate cu cei politici: la fel de refractari la orice fel de reforma sau analiza. In Romania, religia si politica sint, in realitate, grav retardate: nu trebuie sa fii filozof pentru a vedea ca ele au devenit frine in calea dezvoltarii Romaniei sau pentru a intelege ca ameliorarea lor s-ar putea face numai prin educatie. Nu poti insa avea educatie de calitate daca pretuiesti mai mult ideologia. Iar derapajele grave din mass media romaneasca dau seama de amploarea raspindirii fenomenului ideologic la noi. Scoala, politica, religia si presa audio-vizuala formeaza deja un asemenea cerc vicios cu resort ideologic. Incit, cei chemati sa clarifice lucrurile sint chiar cei care le-au si incurcat: filozofii. Mai ales ca, in mod traditional, filosofia este aceea care pune astfel de teme in dezbatere, cea care ne invata cum se pot formula corect probleme. Iar a formula probleme nu inseamna a cauta revolutii, ci a renunta doar la confortul imediat pentru un efort de gindire.
Societate, politica, religie, filosofie, stiinta: desi lumea e foarte complicata, ecuatia lumii moderne pare sa fie totusi una destul de simpla. Cred ca primele doua etape logice in incercarea de apropiere de un moment de clarificare ar fi acestea:
1. Analiza, intelegerea si demontarea mecanismelor ideologiei, cu aplicatie imediata la formalismul ideologiilor politice si religioase;
2. Prezentarea de scuze publicului cultivat dar si publicului larg.

Fiindca altfel, pe termen lung, marile provocari in fata carora se afla nu doar cei religiosi sint chiar acestea. Nu cumva este de preferat dilema fondatoare referitoare la existenta lui Dumnezeu in locul postularii existentei unui Dumnezeu personal? Iar daca raspunsul e afirmativ, care ar mai fi atunci rolul religiei in lume?

Wednesday, December 26, 2012

Destepti si prosti

Cu toata credinta, nu poti muta muntii din loc fara educatie.
Prostia e mai mereu agresiva, nu are respect pentru reguli si e in mod natural lipsita de transparenta. Desteptaciunea in schimb, are reguli iar transparenta tine de insasi natura ei. Iar intr-o tara cangrenata profund de comunism, cea mai buna politica este educatia, educatia de foarte buna calitate.

Un om destept isi incepe demersul discutind despre propria prostie. Da, oamenii destepti din Romania au si ei doza lor insemnata de prostie: asta nu inseamna insa ca sint una cu prostii, ci doar ca ii preocupa, in mod onest, prostia proprie.
Pentru oamenii destepti din Romania n-ar trebui sa fie important raportul lor cu politicienii. Raportul lor cu intelectualii insa, ar trebui sa fie crucial. Fiindca pentru ei, nu ar trebui sa conteze cine iese la alegeri, ci daca au in fiecare moment modele bune de urmat.
Pentru prost, demolarea modelelor este esentiala -- un marxist parsiv i-ar spune revolutie sau si mai frumos, demantelare.
Pentru omul destept, importante sint gasirea, urmarirea si sprijinirea modelelor umane sau institutionale remarcabile: mai ales ca un om destept vorbeste cel mult de reforme.

Nu cred ca putem vorbi in Romania de gerontocratie, ci, asa cum s-a spus adesea in ultimul timp, mai degraba de dictatura celor multi: comunismul si post-comunismul se constituie deja intr-o dictatura a celor multi. Nu-mi dau seama inca daca putem vorbi in Romania de dictatura prostiei neaose sau abisale, sau de dictatura prostiei ideologice, desi prostia ideologica e larg raspindita.
Ar trebui lamurite citeva lucruri simple. Pentru cei prosti, cei care fura mai eficient sint destepti si merita sa faca politica. Pentru cei destepti, cei care fura mai eficient sint foarte prosti, chiar imbecili si merita sa faca puscarie, nu politica.

In mod paradoxal, Adrian Nastase a intuit la un moment dat ca exista doua Romanii. El ambala realitatea si vorbea atunci de o Romanie rurala si o Romanie a orasenilor, lasind sa se inteleaga ca stinga e preocupata intens de Romania rurala sau saraca: la acel moment, avea tot interesul sa coloreze frumos realitatea, fiindca stinga din Romania paria, ca de obicei, pe prostie.
Realitatea vazuta de oamenii destepti arata insa si azi cu-adevarat trist, desi se poate reduce tot la doua Romanii. Anume o Romanie a celor multi si una a celor destepti. Orice fel de statistica arata clar ca Romania celor multi e facuta din cei care regreta RSR-ul, adica comunismul, dar mai ales pune in evidenta un numar inspaimintator de mare. Stim insa ca, in lume, cei care conduc sint cei destepti, nu cei prosti. Datorita comunismului, in Romania, inclusiv dupa 1990, de condus, au condus mai ales prostii: inca de la aparitie, stinga pariaza sistematic pe cei multi, presupunind ca sint si prosti. Cind pariezi pe prostie, ramii la rindu-ti cotropit de prostie: stinga este catastrofala pentru Romania fiindca musteste de prostie. Hotii sint in mod special prosti, ei nu pot anticipa consecintele faptelor lor, asa incit ei fac ceea ce stiu mai bine: fura in continuare. Asa se face ca ei cistiga sistematic alegerile: mai precis, majoritatile confortabile se obtin doar cu voturile cel multi si capriciosi. La noi, dreapta nu a prea avut majoritati, iar cind a avut, au fost obtinute, asa cum multi au observat, prin aliante imorale cu prostii.

Trebuie sa incetam sa ne mai vaitam, dar mai ales sa renuntam sa ne mai aliem cu prostii. Ar trebui sa ne incercam fortele. Una dintre conditiile de baza privitoare la democratie este existenta alegerilor libere, dar un om destept care nu e politician, nu depinde in primul rind de alegeri (politice) pentru a se exprima, pentru a se pune pe treaba, pentru a demonstra ca e destept. Pe de alta parte, daca esti politician si vrei sa arati ca esti destept, nu modifici legea trecindu-i pe hoti in rindul celor cinstiti: orice prost poate face asta.

Sa zicem ca sinteti umanisti convinsi si ca va suna discriminator acest discurs despre prostie. Trebuie sa fiti insa de acord ca, in plin secol XXI, prostia nu doar ca exista dar este pe mai departe, mult mai raspindita decit desteptaciunea, si asta in ciuda dezvoltarii extraordinare a mijloacelor de comunicare. N-ar trebui sa ne rusinam sa vorbim deschis despre prostie, caci prostia este una dintre cele mai mari probleme nerezolvate ale omenirii. E intr-adevar de admis ca daca prostia nu este voita sau intentionata, atunci nu poate fi condamnata, mai ales daca vorbim de idioti. Daca insa oameni potential destepti se aliaza cu prostii pentru a actiona prosteste -- de pilda furind --, atunci prostia devine condamnabila. Este exact cazul privitor la stinga politica descinzind direct din comunism: vorbim de oameni destepti care s-au prostit de-a binelea: mai intii jefuind statul si apoi malformind sau influentind grav justitia.

Un prost va va explica mereu complicat de ce Romania o duce prost: va va vorbi despre dusmanii natiunii romane, despre conspiratia mondiala evreiasca, despre istorie si mosteniri grele, despre gene si despre tigani, despre cite si mai cite. Un om destept stie insa ca aproape totul tine de scoala, de educatie. Acesta stie ca, desi nu foarte la indemina, educatia este chiar singura sansa de iesire din lumea prostiei.

Mai intii, trebuie sa admitem ca statul roman e capturat de oligarhia post-comunista. Putem, de aceea, sa gindim un stat alternativ bazat pe educatie si drept, chiar daca resursele disponibile cu care s-ar face asta nu ar mai fi decit private. Si cred ca ar trebui sa incepem prin citeva teste si incercari. Astfel, ar fi foarte important sa ne dovedim atasamentul fata de valori, sustinindu-i pe intelectualii autentici pe care-i avem. Daca se poate, chiar prin fapte: de pilda, acolo unde e posibil, prin redirectionarea celor 2% din veniturile proprii spre activitati de educatie in care credem.
Sa ne amintim aici ca unul dintre intelectualii de marca ai Romaniei la aceasta ora este chiar Andrei Plesu, care nu e nici politician sau membru al vreunui partid si nici om de afaceri. Ne putem referi direct la faptele sale importante: un institut de studii avansate, e vorba de New Europe College si o revista remarcabila, Dilema Veche, acestea fundate prin efort privat si independent, finantate asisderea.
Asadar, ar trebui sa ne dovedim noua insine ca sintem in stare sa sustinem la propriu astfel de initiative. Incit, daca credem cu toata puterea ca ICR-ul lui Patapievici a fost intr-adevar cea mai performanta institutie publica de la noi, atunci ar trebui sa-i recuperam experienta extraordinara. Daca chiar ne credem destepti, atunci stim ca nu-i suficient sa vorbim sau sa scriem, intelegem prea-bine ca va trebui sa contribuim concret la proiecte similare de institutii, de asta data complet independente, adica private.
Vorbeam mai sus de teste si de incercari: ideea era aceea ca daca vom constata, de exemplu, ca nu sintem in stare sa trecem aceste teste, ar fi bine sa intelegem ca, cel putin pentru moment, chiar nu sintem in stare de mai mult. Iar aceasta ar putea fi chiar una dintre limitele generatiei noastre educate sau cu radacini adinci in comunism.
Abia dupa trecerea unor asemenea teste am putea incerca lucruri mai dificile: de exemplu, finantarea directa, dincolo de pragul celor doua procente, a unor proiecte private de educatie sau de sprijin al educatiei pentru o justitie puternica si independenta. Sau de organizare a unor sisteme de finantare transparenta, pe baza de arbitraj independent, a unor institutii model. De exemplu, de finantare a unui institut independent, infiintat de Daniel Morar sau Monica Macovei, care sa acorde burse pentru instruirea oamenilor remarcabili si capabili din sistemul romanesc de justitie.

Oricare ar fi alegerea, cel care se crede destept ar trebui sa admita fara suparare ca pasivitatea si indiferenta sint contributii directe si substantiale la propasirea RSR. Mi-e clar, pe de alta parte, ca e foarte putin probabil ca un om care nici macar nu e in stare sa voteze, sa contribuie activ la vreun proiect: e trist, dar cei mai multi dintre cei care n-au votat, care sint si-asa foarte multi, sint departe de a fi destepti.
E de inteles, de pilda, cind un om ezita sa se hotarasca daca exista sau nu Dumnezeu -- as zice ca multi dintre oamenii destepti din lume practica inteligent si inspirat genul acesta de ezitare, de tatonare, daca vreti, de cautare. Ce fel de oameni pot fi insa aceia care refuza sa aleaga intre rau si mai rau atunci cind e vorba de politica? Merita totusi sa ne amintim ca pe lume, prostii nu sint doar cei idioti sau raufacatorii, ci mai sint si cei care, incercind sa ramina curati, ajung pina la urma sa incurajeze, chiar prin detasare, raufacatorii. Nu trebuie uitat nici o clipa ca raufacatorii sint prosti, si ca ei ar trebui judecati, corectati, educati. Cum poti avea pretentia ca judecatorii sau profesorii sa-si faca treaba in mod onest, la o adica sa aleaga cu responsabilitate chiar si intre rau si mai rau, cind tu nici macar nu te prezinti la vot? Ar trebui sa stii ca, atunci cind nu te prezinti la vot, nu dai o lectie, ci mai degraba subliniezi ca nu-ti pasa. Iar daca admiti ca intr-adevar nu-ti pasa, atunci trebuie sa admiti nu doar ca esti mai prejos decit politicianul rau, dar ca frizezi prostia. Ce poti gindi despre un om care refuza binele pe termen lung, numai si numai fiindca deocamdata are de ales intre rau si mai rau? Caci nu e vorba aici de distinctia dintre adevar si minciuna, unde nuantele sint sau ar trebui sa fie inacceptabile, ci de diferentele infime uneori dintre bine si mai bine, rau si mai rau, sau, alteori, din cauza ideologiei, chiar de diferentele infime dintre bine si rau.

Ni se tot spune in momentele dificile sa facem ceva: eu zic sa incercam sa trecem testele de atasament la valorile romanesti sau occidentale deja consacrate. D-voastra la care Romanie vreti sa contribuiti? La RSR sau la Romania educata?

Tuesday, December 25, 2012

O veste buna

Andrei Plesu isi face blog. Este realmente o bucurie pentru mine sa aflu asta.

P.S. Intre timp blog-ul lui Andrei Plesu a aparut: daca ar fi fost complet independent, ar fi fost chiar mai bine.

Monday, December 24, 2012

Monument

Andrei Marga neaga ca ar fi dat note informative.
Eu zic sa facem un monument dedicat tuturor securistilor in viata sau disparuti pentru a slavi patriotismul dovedit de ei in timpul comunismului. Mai ales ca poporul acesta, poporul a carui credinta adevarata este crestinismul original construieste cu abnegatie, dupa cum stie deja o lume intreaga, o democratie originala. Sa recunoastem intr-un gind ca poporul roman este atit de original incit isi iubeste la propriu dusmanii, asa cum isi iubeste aproapele: ba, ca pe securisti, pe hoti si pe criminali ii iubeste mai mult chiar decit pe sine. Sa construim grabnic monumentul securistului necunoscut: sa aducem prinos de recunostinta inclusiv tortionarilor, celor care ne-au casapit cu atita drag si mai ales spor familiile si neamurile.

Imparat si proletar, politruc si intelectual

Cind te referi la un organism recunoscut international, chiar faimos si deja consacrat ca ICR prin "actiunile tale de demantelare a unei feude" sau cind din cultura ta generala poate sa tisneasca ceva asemanator "caloriferului transilvan", as spune ca te descalifici singur. Caci nu trebuie sa fii marxist si nici politruc pentru a intelege ca demantelare se refera direct la demolare: mai ales ca, e-adevarat, un politruc nu poate pricepe ca comunismul a eviscerat la propriu Romania.
Zic sa luati in seama atit vorbele inselatoare ale lui Andrei Marga cit si faptele. Pai ce fel de om este cel care se poate lauda cu o functie diplomatica in care nu a stat decit trei luni de zile si in care a actionat ca un pompier? Desigur, Andrei Marga e in verva: "Neputand sa se atace ceea ce am facut dupa 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educatiei nationale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat si se inventeaza, dupa maxima "murdareste ca tot ramane ceva"".
Dar sa vedem cum gindeste un fost rector si ministru al invatamintului din Romania moderna, in legatura cu acuzatiile grave de plagiat aduse unui prim ministru in functie:
"Din pacate, in Romania sunt oameni care se ocupa in a gasi nod in papura la altii. Eu cred ca si acesti oameni, indiferent ce functii detin ei, ar trebui sa se ocupe de problemele cetatenilor. Acestea sunt urgenta noastra"; asta da politician care se gindeste la oameni, ca un marxist autentic, ce mai...
sau
"Sa fim foarte limpezi, daca este vorba sa se gaseasca plagiate, pai sa plonjam putin in lucrarile fostilor ministri si in lucrarile altor prim-ministri sa vedeti acolo ce este. Din pacate, presa este acum concentrata pe o acuzatie care nu are niciun fundament". Ministrul in patru guverne vorbeste cu autoritate si in cunostinta de cauza despre sistemul pe care l-a girat si la al carui faliment a contribuit, cu siguranta, consistent. Cum spuneam, Andrei Marga se descalifica si singur. Sintem limpezi: asa gindeste mai degraba un politruc, nu un profesor universitar.
Acelasi Andrei Marga se refera la unul dintre intelectualii romani de marca astfel: "La aceasta campanie s-au atasat tot felul de tismaneni, paladini etc., care bat campii cu dezinvoltura".
Nu sint persoana publica, dar pot sugera publicului informat o comparatie simpla si eficace: mai precis doua interogari succesive pe scholar.google.ro cu numele Andrei Marga, respectiv Vladimir Tismaneanu. Se va gasi acolo nu doar o diferenta uriasa, dar si un raport important fiindca nu-i vorba de o simpla cifra, ci de un ordin de marime. Inclusiv un profesor de logica ar trebui sa stie ce inseamna un asemenea numar, caci e taman raportul de greutate dintre un catel galagios si un om obisnuit.

Saturday, December 22, 2012

Zic unii ca prostia da si rezultate

"Pentru ca sistemul mafiot implementat pe vremea lui Nastase dadea si rezultate. Bine unse, lucrurile se miscau. Multe companii si multi antreprenori locali dispusi sa intre în sistem vor prospera. Se vor crea averi, se vor realiza proiecte, chiar si pe bani europeni. As pune pariu ca guvernarea PSD va absorbi mult mai bine fondurile europene. Vor prefera 10% din zece miliarde la incasare decat 50% dintr-un miliard la semnare, cum au incercat în zadar predecesorii lor mult mai putin inteligenti cand vine vorba de furat." vezi articolul ...Dar multi, al lui Cosmin Alexandru.
Nu-mi vine sa cred ca citesc asa ceva pe platforma Revistei 22. Asta e din gindirea ideologica pura a lui Voiculescu sau Gadea, si e tipica pentru cei care urmaresc cu nesat stirile de la Antena 3. Iar asta este exact motivul pentru care oamenii simpli la minte au votat USL-ul cu mari sperante, dupa care, crezindu-se mari crestini, s-au dus la fel de deschisi la cheful de Craciun: amintirea lor mecanica le spune doar ca pe vremea lui Nastase era mai bine, ca "sistemul lui Nastase dadea si rezultate". Fireste ca, pentru astfel de oameni Ceausescu a fost bun fiindca le-a dat locuri de munca, le-a dat degeaba case, a facut metroul iar invatamintul era gratuit. In orice caz, sa introduci senin in categoria celor inteligenti pe oamenii care fura mai eficient e o treaba tipic romaneasca. Crestinismul de vitrina al romanilor este unic in lume si merita sa primeasca inca o data, in plina figura, patina metalica nationalista: sintem natia buricelor pamintului. De 22 de ani avem democratie originala si crestinism original. Nu-mi dau seama ce anume nu avem inca original. As spune ca doar intelectualii autentici de la noi inca nu-s originali: ei vor sa faca aici sa functioneze ceea ce a functionat bine si la altii. Patapievici si Plesu s-au inselat: au crezut ca crestinismul poate salva Romania. Ei bine, se vede bine ca romanul nu are nici un chef sa fie salvat. Romanii le vor arata ei, altora, deocamdata doar europenilor, cum e cu crestinismul si cu democratia. Vor vedea ei, europenii, cum este sa pui cu drag in fruntea tarii un plagiator care stie sa unga societatea in asa fel incit hotia la drumul mare sa obtina cele mai multe voturi. Crestinismul nostru este cel care arata adevarata putere a iubirii in lume: doar noi stim sa-i iubim curat pe hoti si pe criminali. Romanii i-au iubit cu adevarat pe tortionarii lor, pe comunisti. De aceea s-au suparat cu totii cind presedintele a condamnat comunismul. Romanii ii iubesc din tot sufletul lor de crestini originali pe cei care corup minorii si tinerii, dar mai ales pe cei care stiu sa fenteze legea.
Fiindca romanii se pricep cel mai bine la oameni. Romanii n-au nevoie sa citeasca, ci doar sa priveasca la televizor: ei cred -- ca de-aia sint credinciosi -- ca daca privesc fetele celor care le vorbesc, vor sti cine spune adevarul si cine minte. Romanii au inteles ca securistul Dan Voiculescu le spune adevarul. Romanul a inteles intr-o fractiune de timp istoric ceea ce nimeni n-a reusit sa inteleaga: comunismul a fost bun, capitalismul e rau iar Europa si America sint pe duca.
Ceea ce nu inteleg eu este de ce naiba ne mai milogim noi la europeni sau americani: ar trebui sa inchidem din nou granitele, sa-i asteptam sa vina sa ne roage sa le dam din lumina noastra, si lor, de-o savarina.

Saturday, December 15, 2012

Sintem tot comunisti

(Asta nu-mi place mie la Dan Turturica: scrie foarte bine, dar vrea sa aiba mereu dreptate)

Parerea mea este ca electoratul autentic de dreapta este foarte putin numeros, iar explicatia simpla are de-a face cu scoala foarte proasta de la noi: in douazeci si doi de ani romanii n-au invatat mai nimic despre democratie. Elitele si o patura foarte subtire au iesit cu totul din comunism, poporul insa nu. Iar electoratul nostru este la fel de oportunist ca si politicienii traseisti. Mie mi se pare evident ca povestea cu presedintele Basescu dictator a fost o scuza servita de un securist fost si viitor senator care are inca si azi probleme cu legea. Oportunistii nu au niciodata nevoie de argumente, ci doar de scuze: acesti oportunisti mai au putin si ne vor spune ca au fost si dizidenti sub "regimul Basescu", ca pesemne au fost terorizati -- sa le dam niste indemnizatii de revolutionari iar madam Longin sa faca si-un documentar cu ei, caci au suferit pentru binele tarisoarei, care era cit p-aci sa fie luata cu japca de catre cei de la Bruxelles. Acesti oportunisti voteaza mereu strimbind din nas dreapta, atunci cind stinga i-a dezamagit, si voteaza cu amindoua miinile stinga -- despre care stim azi ca e mostenitoarea comunismului, atunci cind dreapta ii dezamageste. Pentru acestia, PNL ar fi de dreapta, Antonescu un intelectual iar USL o forta politica de uniune nationala. Cum bine spunea toarasu' prim Ponta, "Uniunea noastra Social-Liberala - o coalitie de centru-stanga si de centru-dreapta - a venit la putere in luna mai si a prioritizat imediat un plan de actiune sustenabil, bazat pe crestere inteligenta, cu un echilibru corect intre disciplina bugetara si recuperarea economica, cresterea si dezvoltarea sociala".
Cel mai grav este ca, prin ideile comuniste, romanul a devenit acomodant cu raul, mai ales cu raul abisal, cu crima: el numeste dictatura chiar justitia care functioneaza, pentru ca nu e deloc obisnuit ca legea sa domneasca, si i se pare firesc atacul la statul de drept pentru preluarea puterii. Iar calitatea care-l defineste pe romanul majoritar de astazi este nepasarea. Romanul il considera smecher, daca nu chiar istet pe cel care fura sau minte, desi in orice scoala buna se invata ca hotul si mincinosul sint imbecili -- fiindca ei n-au capacitatea elementara de a anticipa, de a vedea consecintele imediate ale faptelor lor.

Cit din electorat e autentic de dreapta? Pai s-a vazut acum: cel mult 20%. Restul, impreuna cu cei care n-au votat sint inca in comunism. Cum se poate iesi de-acolo? Doar cu o scoala buna, pe care o vom avea, poate, in circa 30 de ani, cind fostii comunisti vor fi morti iar copiii lor neispraviti, scapatati si gata pentru invatatura. Asta-i tot.

Nota.
Pentru majoritati, Stalin si Hitler au incropit lagarele: la rindul lor insa, ei erau dintre prostii putini si exceptionali, care cred ca doar prin crima poti izbavi lumea, dar mai ales ca, in definitiv, lumea trebuie salvata cu orice pret. Ei erau atit de prosti incit nu stiau ca oricine concepe crima ca pe izbavire incepe prin a se anihila pe sine, ca autoanihilarea este pasul decisiv spre hau, iar sentimentul ca nu mai ai ce pierde este primul semn ca ai iesit din normalitate, din (starea de) omenie.
Pe noi, ceilalti, civilizatia ne-a invatat totusi ca cea mai buna puscarie este scoala, si ca pe cel care-ti pare prost sau rauvoitor nu trebuie sa-l ucizi, ci sa-l inveti: dar mai ales ca invatatura incepe intotdeauna cu sine, fiindca nu-i poti invata pe altii fara a fi la rindul tau invatat. Criminalul nu trebuie privit cu teama, criminalul este prostul abisal, e intruparea prostiei catastrofale: privirea rece este imaginea goala a prostiei patente iar sadismul are mai degraba de-a face cu idiotia. Raul este raspindit, nu atotputernic: poate fi abisal, dar nu vesnic. Doar religiile prost intelese au asimilat gindirea malefica cu inteligenta sau geniul, cu geniul raului de pilda sau demoniacul. Nu este nimic genial in a ucide, ci doar prostie pura si multa ignoranta.
De retinut ar fi ca marii ideologi, fiind plini de prostie, mizeaza imens pe prostia celorlalti: de cistigat insa, ei cistiga cel mult pe termen scurt, atit cit le permite factorul intimplator.

Sunday, December 09, 2012

Catastrofa politica in Romania

La 22 de ani dupa caderea comunismului, mostenitorii comunismului -- e vorba de USL -- cistiga alegerile. Vin vremuri grele pentru toti romanii. Si cind te gindesti ca totul tine de scoala foarte proasta de la noi. In toti anii astia n-am invatat nimic: reformistii au primit intotdeauna putine voturi iar majoritatile lor au fost mereu fragile, iar acum, maria sa poporul s-a suparat si vrea inapoi in comunism, vrea inapoi la jaf, vrea inapoi la o justitie controlata.
Sa votezi in plina criza economica politicieni de stinga, adica oameni care stiu doar sa imparta saracia tine de inconstienta pura, daca nu direct de prostie.

Political catastrophe in Romania

22 years after the fall of communism, the heirs of communism - it's USL - win elections. Difficult times will come for all Romanians. And when you think that everything is "only" because we have a really poor school here. In all these years we learned nothing: reformists have always received fewer votes and most of their majorities have always been fragile, and now, its majesty, the people, got angry and wants back to communism, back to the mugging, he wants the justice back under control.
In the economic crisis, the electing of left-wing politicians, that is people who only know to share poverty is irresponsible if not a very stupid thing.

Thursday, December 06, 2012

Contemplativitate vs reflexivitate

Am mai scris aici despre Vlad Zografi. De citit dialogul de azi cu cititorii contributors.ro. Imi plac asezarea spirituala a lui Zografi si tonul asezat, si nu fiindca contrasteaza cu vremurile.
Totusi, nu cred ca sint chiar atit de putini romanii preocupati de minte, chiar lasindu-i la o parte pe cei preocupati de paranormal. Pe de alta parte insa, nu pot exista intr-o tara prea multi oameni care sa fie interesati de astfel de subiecte cita vreme studiul stiintei e inca in suferinta.

Politica nu poate fi totul. Daca, de pilda, intreaga clasa politica ar fi schimbata – in locul politicienilor romani ar veni politicieni neozeelandezi – nu s-ar schimba, mi-e teama, aproape nimic. E important sa votam in cunostinta de cauza, sa reactionam la aberatii – dar nu trebuie sa ne gandim obsesiv la politica. / Vlad Zografi

...va referiti la cartea lui Antonio Damasio “In cautarea lui Spinoza”, carte pubicata intr-una din colectiile de care ma ocup, “Pasi peste granite”. In colectia asta am incercat sa aduc lucrari care spun ceva despre perspectivele noastre, despre o cunoastere care bate mai departe, sunt carti de granita. Atat cartile lui Damasio (mai e si “Eroarea lui Descarte”), cat si cele ale lui Oliver Sacks (“Omul care isi confunda sotia cu o palarie” etc.) vorbesc despre functionarea creierului (ambii sunt neurologi), dar dintr-o perspectiva foarte interesanta – ele fac legatura intre “hard” si “soft”. In ultimele decenii, gratie unor tehnici de investigatie mult perfectionate, aproape ca am ajuns sa punem mana pe locul unde se nasc gandurile si afectele. E tulburator, daca te gandesti mai atent, nu mai poti dormi noaptea. Aceste carti au avut un ecou imens in Occident – dar, din pacate, la noi nu – e una din tristetile mele de editor. E ciudat ca pe romani ii intereseaza foarte putin mintea omului – in schimb, ii intereseaza sa afle cum s-a nascut universul – si asta e foarte bine. S-ar zice ca suntem mai curand firi contemplative decat autoreflexive.
Cautandu-l pe Spinoza, incerc sa inteleg atat cat se poate din mintea mea. Nu ma pot sustrage acestor tentatii. / Vlad Zografi

Multe dintre preocuparile religioase autentice dar si cele filozofice au in centru reflexivitatea. Problema a fost aceea ca, pina de curind -- sa zicem ultimele doua-trei secole, reflexivitatea ramasese mai mereu greu de pus in evidenta: mijloacele de-a o face erau cele culturale. Experimentele de orice fel erau dificil de condus dar si de interpretat: nu se stia sigur nici macar daca ceea ce spunea un om ca a trait era adevarat sau nu. In materie de experiente spirituale avem inca si azi de-a face cu o multime de personaje lipsite de onestitate intelectuala.
Ajungem astfel la una dintre dilemele clasice: contemplativitate sau reflexivitate? Stim azi, contemplativitatea e aceea prin care se deprinde exercitiul natural al onestitatii. Spun natural, pentru a-l deosebi de cel stimulat sau chiar impus prin recurs la credinta intr-o zeitate antropomorfa. Mi se pare clara ordinea: mai intii contemplare si abia apoi reflectie. E-adevarat ca lipsa reflexivitatii poate deveni, cu timpul, o problema in sine: dar as spune ca reflexivitatea fara onestitate este chiar mai rea decit lipsa reflexivitatii. S-ar putea crede ca sintem cu totii un amestec de contemplativitate si reflexivitate. Eu cred mai degraba ca, fara un exercitiu contemplativ temeinic si timpuriu oamenii nu depasesc niciodata cu bine etapa contemplativitatii, iar reflexivitatea lor va fi mereu una mimata, lipsita de autenticitate. Ei bine, astfel de oameni nu sint cu-adevarat nici contemplativi si nici reflexivi.
Asadar, chiar daca e de admis ca multi ramin captivi in contemplativitate, e greu de crezut ca se poate ajunge la reflexivitatea autentica fara a asimila contemplativitatea.