Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, March 12, 2012

Despre ratiune si mit in economie si nu numai

Raufacatorii isi denigreaza adesea propria tagma dar nu o fac decit inconsistent si cu aerul ca isi deplora conditia: in realitate, transformarea lor autentica e rara, daca nu rarisima.
Atunci cind un economist isi denigreaza colegii care fac exact ceea ce el nu poate face, probabil ca putem vorbi, macar printre altele si de invidie.
Adevarul este ca economistii specializati pe macro si cei pe micro nu sint chiar atit de antagonici cum vor unii sa ni-i prezinte. Drept e ca si unii si ceilalti au credintele lor si ca, odata ajunsi la limitele competentelor, vina pentru nerealizari o arunca aproape intotdeauna pe ceilalti, niciodata pe propria nestiinta. Si fiindca economistii au luat fara sa se gindeasca prea mult de la politicieni aerul atoatestiutor, daca nu chiar mesianismul, nici nu le mai trece azi prin cap ca la intrebarile cu-adevarat dificile se poate inca raspunde cu onestul "nu stim". Asta se intimpla cind credinta surclaseaza suficient si autoritar ratiunea. Desigur ca fara credinta n-am putea sa ne mai decidem niciodata asupra vreunei chestiuni importante. Totusi, atunci cind, fara argumente suficiente incepem a vorbi incredintati ca detinem adevarul absolut, cam asa cum o fac credinciosii si ateii in confruntarile lor periodice, ne facem un deserviciu inclusiv noua insine: cu toate ironiile si sarcasmele pe care le putem produce, in parada asta a "adevarului absolut" nu sintem prea departe de paunul cu coada infoiata.
Si credeti-ma pe cuvint, exact ca la inclestarea dintre atei si credinciosi, nici una dintre taberele de economisti despre care vorbeam (cei macro sau micro) nu are cheia. Fiecare stie cite ceva util sau important, dar nici una nu detine destul pentru a justifica desfiintarea taberei opuse. Si in pofida a ceea ce va indeamna una sau alta dintre tabere sa credeti, va asigur ca e foarte bine ca lucrurile stau asa.
Nu va inspaimintati ca nu intelegeti pasareasca economico-politica ci priviti in natura si la d-voastra insiva. Sa luam corpul: este el facut doar din neuroni? Fireste ca nu. Exista intr-adevar un centru numit creier si exista si alte organe care vietuiesc ghidate oarecum de creier. Creierul nu preia insa cu totul controlul si nici organele celelalte nu o fac: daca s-ar intimpla asta, s-ar strica un echilibru despre care toate participantele stiu cumva ca-i foarte important. Daca e adevarat ca in creier este sediul personalitatii, la fel de adevarat e ca creierul n-ar putea exista fara corp. Daca e-adevarat ca statul nu poate fi asimilat unei supra-constiinte, la fel de adevarat este ca nu putem fi siguri ca asa stau lucrurile cind vorbim de o intreaga natiune. Si-apoi exista tumori ale creierului, dupa cum exista si tumori ale celorlalte organe. Ca si in economie, in corp lichiditatea este importanta: atunci cind singele se ingroasa sau se subtiaza prea mult, organismul intreg sufera.
Atentie insa: statul nu e facut doar din asa-numitii lefegii, fiindca intr-o societate in care mogulii controleaza toate contractele cu statul, mogulii fac parte din stat. Pe de alta parte, cind un om ia proportii la propriu, din pacate nu neuronii sint cei care se multiplica sau asociaza, ci celulele adipoase, iar observatia asta ne face sa fim mai atenti la termenii posibilei analogii. Incit, tesutul adipos ne pare mai degraba asimilabil statului: problema este insa ca tesutul adipos nu dirijeaza la propriu resurse, desi le poate de la un moment dat acapara. Sa nu uitam insa ca creierul insusi e constituit in mare masura din grasimi, mielina acoperind fibrele nervoase si constituind asa-numita materie alba (materia cenusie e constituita din corpul neuronilor). Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, sa mai amintim totusi ca neuronii sint adevaratele celule asociative, cele care cauta sa comunice unele cu celelalte, sa se asocieze. Insa, foarte important, neuronii nu pot face asociatii decit intr-un anume mediu si in anumite conditii. Acestea fiind zise, am putea fi tentati sa asimilam initiativele din corp cu neuronii, fiindca ideile si demersurile sensibile par sa-si aiba sediul in creier. Dar daca totusi, in pofida complexitatii creierul nu este decit "o cutie" de rezonanta pentru intregul corp, un soi de sistem complex de comunicare si sincronizare pentru toate celulele care nu sint neuroni? Statul nu e facut azi din calculatoare, iar calculatoarele sint deocamdata doar ceva mai mult decit niste mijloace de comunicare, e-adevarat, vorbim aici de comunicare foarte eficienta. Reteaua de comunicatie n-ar trebui asimilata atunci cu sediul initiativelor. Initiatorii se afla, asadar, mereu la limita retelei, in imediata sa proximitate, raminind totusi permanent in afara ei. Mai mult, statul nu e facut in permanenta din aceiasi oameni: el este primenit continuu cu noi personaje, exista un turnover.
O sa-mi spuneti ca nu se poate face o analogie valida intre structura unui individ si aceea a unei societati. N-am pretins ca se poate face o analogie, dupa cum d-voastra nu puteti demonstra in mod riguros contrariul. Ideea era insa aceea de a arata ca, mai ales datorita complexitatii pe care, desi comunicam eficient inca n-am invatat sa o decodam, oricine mai incearca azi sa arunce in derizoriu una dintre alternative, mai ales atunci cind cele ramase sint doar doua, ar trebui scrutat cu mare atentie: caci lucrurile nu se mai pot reduce decit arareori la alternativele stravechi si simple, de tipul lui a fura sau nu, a ucide sau nu. Atunci cind alternativele ramase sint ambele complicate si subtile, nu doar ca nu mai este evident care dintre ele ar putea fi eliminata, dar nu mai este clar nici macar daca una dintre ele chiar ar trebui eliminata.
Exista multe mituri importante care par sa conlucreze, desi oamenii le pun mereu pe pozitii complet antagonice: mitul ce reduce totul la individ si initiativa sa si mitul care reduce totul la societate, redistribuire; mitul educatiei si mitul mostenirii; mitul cultural si mitul popular sau pop; mitul dihotomiei si mitul nuantarii infinite; mitul libertatii si mitul ordinii; mitul ateist si mitul teist.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home