Stiinta si transcendent

Intr-o discutie cu Einstein, Tagore spunea:
"Pentru genul de spirit de care dispune molia care devoreaza hirtia, literatura e absolut inexistenta, insa pentru spiritul omului, literatura are o valoare mai mare de adevar decit hirtia ca atare".
Asadar, in educatie si nu numai, fictiunea umanista (cu sens) ramine importanta inclusiv pentru viata maturului pentru care obiectivitatea e importanta, altfel n-ar mai fi nevoie de teatru si nici de literatura sau film. V-ati intrebat vreodata serios de ce lucrurile astea ramin valoroase pentru oameni si de ce ele pastreaza ceva din natura intima a veridicitatii? De ce oare vibram la trame care nu s-au desfasurat intocmai? Nu cumva transcendentul din matematica joaca si aici un rol? Iar daca de pilda sintem de acord cu Einstein, adica sintem sceptici in privinta existentei unor fiinte transcendente (deci inclusiv a unui Dumnezeu personal), exista oare un transcendent al constiintei sau macar unul al emotiilor sau trairilor omenesti? Sau, daca nu exista nici trairi transcendente, exista oare particule sau molecule transcendente? Mai precis, nu cumva transcendenta include, pe linga simplele obiecte matematice sau pe linga ideile filozofice si alcatuiri cu mult mai complicate?

In fizica cuantica exista o discutie intreaga privitoare la posibila legatura dintre actul de masurare efectuat de observatorul constient si colapsul functiei de unda, iar asta arata cel putin ca raportul dintre subiectivitate si obiectivitate nu este unul simplu, asa cum ne-am imaginat.
In mult mai recentele dezvoltari ale teoriei string-urilor se discuta intens pe tema principiului antropic: ecuatiile respective au atit de multe solutii de univers incit era nevoie de un criteriu de selectie care cere, nici mai mult nici mai putin decit conditiile aparitiei oamenilor sau fiintelor constiente dotate cu ratiune.
Leon Rosenfeld, colaboratorul apropiat al lui Niels Bohr spunea ca intelegem o teorie prin limitele ei. Ei bine, inca de la sfirsitul secolului trecut au existat oameni de stiinta care au adus lamuriri importante privitoare la limitele stiintei, unele dintre ele cu-adevarat tulburatoare. De pilda, matematicianul James Lighthill, in 1986, pe cind inca era presedinte al IUTAM, gasea chiar ca sint necesare scuze:
"Trebuie sa ma opresc aici pentru a vorbi in numele marii comunitati a celor care se ocupa cu mecanica. Sintem cit se poate de constienti azi de faptul ca entuziasmul nutrit de inaintasii nostri in fata splendidei izbinzi a mecanicii newtoniene i-a impins spre niste generalizari, in privinta predictibilitatii [...], despre care azi stim ca sint false. Vrem sa prezentam scuzele intregii noastre comunitati pentru a fi indus in eroare publicul cultivat, prin raspindirea, in legatura cu caracterul determinist al sistemelor ce satisfac legile newtoniene ale miscarii, a unor idei care, dupa 1960, s-au dovedit incorecte".
Ce sa insemne toate astea?