Inca despre comunismul de la noi

In cheie teologica, comunismul era inevitabil, facea parte din planul divin: in orice teologie, sacrificiile sint nu doar fondatoare, dar necesare: impotriva unui demon nu te poti apara decit impreuna cu un zeu.
Pe de alta parte, imi este din ce in ce mai clar faptul ca inca si in zilele noastre politologia este foarte departe de a fi o stiinta: nu fiindca nu se poate detasa de ideologic, ci mai ales fiindca nici macar nu-si propune asta.
Demonologia este o ramura a teologiei, nu a stiintei. Iar a incerca sa intelegi comunismul din perspectiva teologica e totuna cu a incerca sa faci experimente de fizica (precise) intr-o masina de spalat.
Trebuie sa mai lamurim un lucru: perspectiva crestina nu ne fereste de comunism. Daca crestinismul ar fi fost eficient, atunci el ne-ar fi ferit de comunism inca de la inceputurile sale. Dar taranii din Rusia, Romania, Polonia, cu toata opozitia initiala si crestinismul lor de inceput de secol XX au primit si crescut pina la urma comunismul: frica a fost cel mai bun argument, iar in cazul omului religios (in sens clasic) frica ramine un bun argument, daca nu chiar cel mai bun. Mai mult, in lume au existat si exista miscari ale unui comunism crestin. Iar in Romania zilelor noastre, cei mai neimpacati nostalgici comunisti sint oamenii simpli care, in punctul culminant se considera buni crestini: credeti-ma, oamenii astia nu citesc Tismaneanu si nici n-au auzit macar de Mitchievici. Ei vor o alta ordine, iar pentru ei ordinea inseamna comunism.

Asadar, cind facem demonologie, chiar uzind de toata sistema sa, nu mai facem stiinta ci teologie: nu mai facem educatie, ci initiere. Iar a asimila si critica comunismul de pe pozitii religioase nu ne scoate din domeniul propagandistic. Fiindca pina la urma ce se poate oare intelege din demonologia referitoare la comunism? Ca politica in general are o ascendenta religioasa sau ca doar comunismul o are? Iar daca doar comunismul o are, cum se intimpla ca alte sisteme politice ramin neatinse? Si daca comunistii de vaza erau demoni, ce erau sau sint copiii/urmasii lor? Pina la urma cum ramine cu separatia dintre stat si biserica?

Ma intreb inca de ce e asa de greu de discutat despre comunism in termeni naturali sau penali, in termeni de morala sau patologie. Ma intreb de ce e asa de greu de admis ca Lenin, Stalin, Ceausescu erau de fapt capii unor organizatii criminale, mafiote si teroriste, deci erau teroristi in sensul (cel mai) propriu al termenului. Comunismul a fost o dictatura a puscariasilor si puscariabililor, a recidivistilor cu panas. Ar fi trebuit sa avem un proces: in loc de procesul comunismului avem o literatura imensa si nenumarate analize pe text. De ce? Raspunsul e simplu si clar: tribunalele judeca oameni, nu fantome. Altfel, este evident pentru oricine ca, doar daca vrem sa ramina nejudecati sau sa fie judecati la judecata de apoi, ii vom asimila pe aceia care au facut raul prin comunism cu niste demoni.

Ar fi trebuit sa redevenim demni, sa ne scuturam de teama si sa ne intrebam: cum a fost posibil ca un individ ca Iliescu sa fie presedinte de stat intr-o tara atit de oropsita de comunism? Nu e oare ceva in neregula chiar cu lumea asta toata de vreme ce un ins ca Putin face inca politica Rusiei si da in continuare mina cu marii politicieni ai lumii care pe deasupra se mai considera si credinciosi? Daca admitem ca venind din iadul serviciilor secrete comuniste Putin e demon, de ce presedintele Bush, un aparator al valorilor crestinismului a dat mina cu el iar presedintele Obama continua sa o faca? Si nu e inca oare foarte convenabil pentru noi toti totusi, de vreme ce nu indraznim mai mult decit sa scriem, si nici nu indraznim sa facem mai mult decit simpozioanele despre Politkovskaya, literatura demonica si condamnare politica, cariere universitare sau muzee ale comunismului?

Hotarit lucru: ar trebui sa facem odata procesul comunismului, si asta chiar cu un tribunal international. Iar in capul listei acuzatilor ar trebui sa stea cu sau fara voia sa ultimul de pe lista FSN-ului — probabil ca lista acuzatilor ar putea continua cu multi dintre mai marii stingii insolente si populiste de astazi, absolventi de Stefan Gheorghiu care inca ne invata cum e cu politica (cum oare e cu putinta si unde ne este rusinea?), dar si cu afaceristi verosi ce trec drept politicieni de dreapta sau libertarieni — ca Patriciu –, si care in siajul foarte lung al comunismului au adus Romania in situatia unui stat complet debilitat. Astazi ei ne dau asigurari ca statul roman e incompetent si ca cei care-l alcatuiesc nu stiu pe ce lume traiesc: statul roman e intr-adevar incompetent dar pentru ca nu i-a judecat inca.

Constitutia dar si codul penal ar trebui modificate in ideea penalizarii fara rezerve — ca fiind de o gravitate extrema — a oricarui gen de miscare comunista sau continuatoare a regimului comunist: asta pentru ca pe viitor, oricine se va mai imagina ca incarnare a lui Ceasescu sa afle ca risca enorm. Si in asa fel incit, oricine va mai indrazni sa spuna ca ideile comuniste au fost bune dar ca au fost aplicate gresit, sa poata fi retrimis la scoala elementara, cu posibilitatea suspendarii temporare a diplomelor (pina la refacerea unor materii ca istoria) dar si cu recomandari legale privitoare la riscurile majore de a mai activa vreodata in vreun domeniu umanist, serviciu social sau organism politic.
Politicile moderne ar trebui sa puna la punct sisteme care sa faca imposibil accesul la putere a unor recidivisti sau psihopati, si nu sa ne procopseasca cu manuale de demonologie si de scuipat in sin.

In sfirsit, nu am cuvinte pentru a exprima rusinea, dezamagirea si dispretul pentru oamenii din aceasta tara, batrini dar mai ales tineri, atei dar mai ales credinciosi care isi aduc o cit de mica contributie in sistemul (sau) de justitie: as vrea sa stie ca ceea ce au facut ei si continua sa faca ramine incalificabil — si nu ma refer aici la ratarea nu stiu carei integrari in nu stiu ce spatiu. Ei bine, in fiecare seara, toti acesti oameni, de la portarul in sistemul justitiei sau grefier si pina la cel mai inalt judecator (din tara asta) ar trebui sa adoarma cu gindul la gropile celor citeva sute de milioane de oameni care au pierit pentru ca ei sa poata azi crede, in toata nemernicia si nerusinarea lor, ca pina la urma, ideea comunista a fost buna, si ca, in definitiv, dreptatea care se putea face s-a facut.

Nota. O varianta a acestui articolul a fost postata sub articolul Demonologie, resentiment si comunism, al lui Vladimir Tismaneanu, pe contributors.ro.