Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, September 17, 2011

Dawkins vs Einstein

M-am gindit astazi mai serios la pozitia lui Richard Dawkins, mai ales ca ii critica inclusiv pe agnostici. Din cite inteleg, argumentul sau se sprijina pe ideea ca propozitia privitoare la existenta lui Dumnezeu este una stiintifica, nu foarte diferita de oricare alta. Ideea asta e stranie: fiindca e ca si cum ai incerca sa faci o problema de stiinta din existenta dreptelor in natura. Stii bine ca ele nu exista, pe de alta parte admiti ca sint concepte extrem de folositoare in stiintele naturii, adica transcendente.
Inca si mai straniu, aduce in discutie probabilitatea ca afirmatia privitoare la existenta lui Dumnezeu, despre care spune ca e una foarte mica. In situatia asta, fiindca Einstein era agnostic iar Dawkins e ateu, ma intreb si eu care-i probabilitatea ca Dawkins sa aiba dreptate.

Exercitiu

Observ ca unii asimileaza anticomunismul cu o antiteza, ceea ce e eronat: caci comunismul a fost adevarata antiteza la teza lumii vechi. De aici o suma intreaga de neintelegeri, credinte si mituri nefolositoare. Dupa prapadul nazismului lumea nu s-a umplut imediat de muzee ale holocaustului. Mai intii a trebuit ca oamenii sa inteleaga ce s-a intimplat, iar pentru asta s-a facut un proces: procesul de la Nürnberg nu a avut un scop vindicativ ci mai degraba unul centrat pe nevoia de a intelege. Intr-un fel insa, procesul de la Nürnberg continua si azi si nu se va sfirsi niciodata.
Ei bine, sustin ca nu poti avea un muzeu al comunismului fara a intelege ce-a fost si cum a fost posibil comunismul. Altfel, in loc de o colectie bine documentata de exemplare de dinozauri, muzeul va pune la gramada niste monstri care vor pune oamenii pe fuga -- demonizarea nu foloseste la nimic. Caci nu-i vorba aici sa inteleaga intelectualii, cei mai multi dintre ei inteleg foarte bine: dar trebuie sa inteleaga toti ceilalti. Ei bine, asta nu e posibil decit printr-un asemenea proces. Intr-un fel, e regretabil ca multi dintre noi ne-am lasat amagiti de condamnarea politica a comunismului, mai ales ca o condamnare autentica nu poate fi facuta decit in urma unui proces. Iar judecata intr-un proces nu o fac istoricii sau istoria, nici politicienii, ci justitia prin reprezentantii sai.

In fine, cred ca noi, romanii, ne-am resemnat prea usor cu ideea ca nu se mai poate face un proces al comunismului. Ei bine, acesta poate fi facut -- daca nu credem inca in justitia din tara, putem cere un tribunal international --, important e sa ne hotarim sa-l facem, indiferent daca demnitarii sau personalitatile care au impus comunismul mai sint in viata sau nu -- fireste, dupa o judecata dreapta pedepsele vor fi aplicate celor ramasi in viata.

Ce inseamna sa faci stiinta

V-ati intrebat vreodata de ce nu-i trece nimanui prin minte sa considere ca matematica e ideologie? Totusi, matematica se reduce la un sistem de axiome, adica tot la credinte (nejustificabile).
Eu zic ca merita meditat la asta indelung. Sa observam aici doar ca aceste credinte ale matematicii sint foarte putine la numar: se admite, fireste, inclusiv caracterul lor formal, de vreme ce uneori -- foarte rar ce-i drept -- sint schimbate (vezi axioma paralelelor).
Ei bine, cei mai multi dintre romani, chiar apolitici fiind, gindim ideologic, si fireste ca asta are de-a face cu istoria noastra recenta. Mai precis, sintem doldora de credinte de tot felul: noi stim. Sau mai bine zis, "stim noi". Si fireste ca in toata povestea asta, nu genele sint cele raspunzatoare, ci educatia. Mintea ideologica este aceea care nu merge niciodata mai departe de credinte fiindca nu are deprinderea sa faca asta. Or, la orice scoala buna se invata ca daca vrei sa te dezvolti, nu inmultesti numarul de credinte: iar cultura te invata cel mult sa inoti gratios in noianul de credinte, asta ca sa nu te ineci.
Nu e rau in sine sa cauti si sa gasesti viciile a ceva inexistent: sintem gata sa cautam defecte ale sufletului sau sa comentam despre sfirsitul sau inceputul lumii, religia ne-a invatat asta. Sintem gata sa comentam despre idei, filosofia ne-a invatat asta, dupa cum sintem gata sa vorbim despre cerc, asa cum geometria ne-a deprins.
In natura si in lume exista suflete sau idei, cam tot asa cum exista cercuri sau drepte.

Sa observam insa evolutia: religia a pornit de la o multime de credinte asimilate drept cultura, iar intrebuintarea lor originara era cel mai probabil perpetuarea in viata, nu invierea. Centrul lumii primitivului este chiar lumea, comunitatea sa, mica sau mare: primitivul admite ca exista o multime de alte fiinte vazute si nevazute. Filosofia reduce in mod substantial fiinta la om, religia reduce toti zeii si fiintele supranaturale la una singura: filosofia aduce in lume moartea, religia raspunde prompt cu invierea. Religia inca nu valorizeaza ideile si crede in infailibilitatea unei singure suprafiinte. Desi filosofia valorizeaza ideile, nu crede in idei, ci comenteaza idei. Stiinta o va face, revenind spectaculos la credinta. Nu inseamna ca nu mai comentam despre suflet, ci doar ca nu mai decretam privitor la el: nu inseamna ca nu mai comentam despre om, insa nu mai decretam privitor la destinul sau in lume, asa cum a facut filosofia. Am inteles ca inca nu sintem pregatiti sa decretam la modul absolut decit privitor la idei, iar facind stiinta sintem mai onesti: ne-am gasit in sfirsit locul.
Nu inseamna nici macar ca religia si filosofia ar trebui uitate: fiindca am descoperit ca facind cum trebuie stiinta, facem in mod inevitabil (si tot cum trebuie), atit religie cit si filosofie.
Exprimindu-ne filozofic, putem spune ca daca religia e teza, atunci filosofia e antiteza iar stiinta e sinteza. Pe de alta parte, trebuie admis ca prin maxima ideologizare si prin credinta in "omul absolut" (sau "omul nou"), filosofia a pierdut lumea veche. Exprimindu-ne in termeni religiosi, stiinta a inviat nu omul, ci credinta in sens absolut prin recursul la axiome. Din vechile religii a fost readus la viata prin demersul rational contemporan doar sufletul lor, caci intregul corp al credintelor vechi a disparut.

Thursday, September 15, 2011

Cind cercul se inchide...

Credinta in stiinta, in demersul cunoasterii, intelegerii -- in forta rationalismului in fond: nimeni nu-ti poate lua asta. Nici nu conteaza rezultatele -- se poate intimpla sa cauti indelung si sa nu gasesti ceea ce cauti sau mai rau, ca altul sa ti-o ia inainte: insa atunci cind ideile tale religioase se confunda cu aceasta credinta speciala, se inchide un cerc. Nu te mai temi de esec, fiindca nu mai poti esua gindind astfel. Fireste ca poti gresi in diverse chestiuni marunte, dar un lucru e sigur: nu mai naufragiezi.

Combinatie nefasta

Cind ideologia se combina cu complexitatea, hatisul ideilor devine de nepatruns chiar si pentru cea mai ascutita minte. Cercetatorii iubesc simplitatea fiindca doar in contextul sau pot descoperi si elimina ideologicul.

Saturday, September 10, 2011

Despre alcool si politica

Se intimpla de multe ori de-a lungul vietii noastre sa nu mai stim de ce sintem in lume. De si mai multe ori insa ni se pare ca stim bine si ca avem de facut ceva. E vorba de ceva la care ne pricepem bine. Mai mult, e vorba de ceva in care credem: ceva prin care am putea imbunatati prin forte proprii viata celorlalti dar si viata noastra, si asta fara a face vreun rau cuiva, dar mai ales fara a incerca sa-i schimbam in mod fundamental pe ceilalti si cu atit mai putin lumea. Fiindca nu e nevoie de revolutii pentru a schimba ceva in lume: trebuie sa te schimbi doar pe tine, pentru a invata sa dai celorlalti cit mai mult posibil. Dar asta nu se poate face asteptind tot timpul ceva de la ceilalti.
Ei bine, religiosii cunosc bine sentimentul asta, insa nu trebuie sa fii religios in sens obisnuit pentru a-l simti. Sa zicem ca esti un cercetator -- nu are importanta daca esti inrolat in sistemul academic sau nu: cum poti aduce o contributie? Simplu, descoperind ceva remarcabil. E greu de facut asta, iar astazi e chiar mai greu decit altadata, dar e singura modalitate de a schimba ceva in tine, e singura posibilitate de a-ti verifica gindirea. Pe de alta parte, acesta e si singurul demers prin care folosesti ceea ce exista fara a cere celorlalti ceva.

Sa zicem insa ca nu esti cercetator, ci un om care a dat in patima alcoolului si care isi cunoaste totusi bine meseria. Putinele momente in care te simti cu-adevarat stapin pe tine sint momentele cind iti faci meseria. Stii ca esti bun la ceva dar uiti asta cind iti aduci aminte ca, desi te-ai lasat de bautura de multe ori, ai recazut, din pacate, de tot atitea ori. Ce-i de facut? Fireste ca-i musai sa te lasi, insa pentru asta trebuie sa inveti sa gindesti corect. Sa zicem ca ai iar o perioada in care ai reusit sa te lasi dar simti ca-ti pierzi concentrarea si nu mai stii de ce faci asta. Ia atunci in considerare urmatoarele:

1. Izoleaza-te. Gindeste-te ca esti un calugar, nu vei pati nimic daca te izolezi. Mai ales ca, de obicei anturajul este cel care te pierde. Te-ai prins, ideea este ca, pentru o perioada cel putin, sa eviti socializarea: aceasta te face sa-ti pierzi concentrarea. Tot ce ai nevoie sa stii pentru a reusi se afla deja in tine.
2. Asteapta frica: alcoolul nu poate veni singur la tine, frica insa va veni. De pilda teama ca te vei schimba si ca nu vei mai fi tu insuti fara alcool -- aminteste-ti insa ca sint atitia oameni care nu au nevoie de alcool pentru a fi sociabili si a se bucura de viata.
3. Senzatia de frig te face sa dirdii iar cind dirdii incepi sa te incalzesti. Similar, increderea se cladeste cel mai trainic pornind de la frica si de la ceea ce stii deja sa faci bine, iar gindul asta nu poate decit sa te bucure: stii ca-ti poti face meseria bine. Daca esti nesigur pe tine, poti lucra mai mult, caci atunci gindurile se construiesc mai bine in jurul a ceea ce poti face bine: insa nu uita niciodata de frica. Esti privilegiat: nu trebuie s-o cauti, frica vine singura -- gindeste-te ca unii platesc bani grei pentru a simti frica iar altii inventeaza fiinte supranaturale pentru a se infricosa.
4. Daca frica este una rezonabila, atunci te poate ajuta la concentrare, ba chiar te stimuleaza sa gindesti. Iar gindirea te ajuta sa stapinesti frica.

S-ar putea crede acuma ca cercetatorul este privilegiat fata de meserias. Meseriasul poate ajunge alcoolic in vreme ce invatatul poate evita cu usurinta situatia asta. E doar o iluzie. Alcoolul invatatului este politica, mai precis gindul preponderent ideologic. De ce am insirat pe puncte recomandarile de mai sus? Fiindca se potrivesc de minune invatatului daca in locul alcoolului se ia politica.

P.S. (adaugat ulterior) Lucian Boia are un crez interesant despre intelectual:
"Nu cred in intelectualul care face politica, cred in intelectualul care judeca politica".

Tuesday, September 06, 2011

Analogii, erori, cautari

Mi-aduc aminte ca in decembrie 1989, in ciuda faptului ca incepusem sa aflu cite ceva despre ceea ce se intimpla la Timisoara, continuam sa fiu rupt de realitate: inca incercam sa inteleg ce vrea Ceausescu. Mai mult, aveam chiar si o teorie proprie prin care asimilam centralismul statului cu centralismul creierului in corpul mamiferelor. Admiteam adica erorile: asa cum mintea unui om poate, in imprejurari nefavorabile sa-i joace feste si sa duca fiinta sa la ruina si moarte, tot asa, statul poate duce o natiune la ruina, dar asta nu se intimpla din cauza ca centralismul e o problema. Asa credeam atunci. De faptul ca ma inselam n-am putut sa iau seama decit cu mult mai tirziu, la citiva ani dupa aceea. Simt si azi o usurare in imprejurarea ca nu am fost deloc implicat in politica nici inainte de 1989: fiindca genul asta de eroare de judecata nu poate fi combatut eficient intr-o societate atomizata de dictatura. Statul nu era onest -- statul nici nu poate fi onest, caci nu e o constiinta -- eu insa incercam sa fiu onest si sa inteleg. Totusi, ceea ce-mi dadea de gindit inca de atunci, era observatia ca, asa cum Ceasescu sau statul sau totalitar -- cu tot aparatul securitatii in functie -- nu puteau afla la un moment dat ce anume gindeste fiecare om in parte, cu tot centralismul, nici creierul unui mamifer nu are o legatura directa cu fiecare celula in parte, ba daca-i vorba, acesta poate chiar mult mai putin decit putea statul comunist al unui regim autoritar. In toate organismele mamiferelor exista procese automate pe care creierul nu le poate ajusta dupa plac, iar mediul celular in general este similar unui al doilea creier in care fiecare individ -- i.e. celula -- isi aduce contributia si influenteaza evolutia macroorganismului.

Am descoperit apoi libertatea, elixirul acesta fabulos care hraneste iluziile oamenilor din toate timpurile si locurile. Nici din incercarea asta nu mi-am revenit decit tirziu, probabil dupa 2003, cind am inceput sa fiu interesat de masura in care legitatile naturii au de-a face cu perceptia noastra asupra libertatii.

Omul nu este totusi o molusca: chiar sub dictatura, el poate fi in esenta liber, dupa cum traind in plina democratie, sa se simta complet neliber. Citiva, putini dintre oamenii religiosi traind sub dictatura, si chiar in inchisoare, s-au eliberat in felul lor, iar acesta e un fapt, nu o iluzie, asa cum cred astazi multi dintre pesimistii de serviciu. Astazi, in plina democratie sint o multime de oameni care vad peste tot o conspiratie care oprima lumea. Asta arata ca libertatea, ca si lipsa ei, tin de fapt de experienta spirituala intima pe care o traieste fiecare om in parte. Daca viata spirituala a unui om este suficient de bogata, atunci el se va simti liber in aproape orice conditii, daca nu, el se va simti oprimat, oricita libertatea ar avea. Desigur ca sub dictatura, doar oamenii speciali se pot simti in mod autentic liberi, iar ei nu sint cu totii religiosi in sensul obisnuit al termenului. Ce-i drept, religiosii isi valorifica cel mai bine pozitia sociala insa unii dintre filozofi sau ginditori pot fi la fel de liberi, daca nu chiar mai liberi daca-i vorba de experientele spirituale traite in interiorul lumilor concentrationare. A renunta la tot ce e lumesc este termenul religios pentru a renunta la ceea ce e nesigur si indoielnic in termeni filozofici. Cind stiinta isi fundeaza demersul pe un sistem axiomatic simplu si suplu se intimpla acelasi lucru: se elimina tot ceea ce e inutil. Bogatia spirituala nu e data de bogatia detaliilor gindite sau postulate, ci de reusita articularii ideilor unui sistem de gindire mai degraba simplu.

Esecul religiei este recursul tautologic si autoritar al acesteia la fiinta: in sistemul sau de gindire totul este centrat pe (ideea de) fiinta. Esecul filozofiei rezida in centralitatea ideii de om, in antropocentrism. Desi centrala pentru stiinta, intelegerea nu poate fi socotita drept un esec: cred in continuare ca esecul stiintei ar putea veni din alianta sa nenaturala cu politica si neglijarea legaturilor naturale cu religia si filosofia.