Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, May 03, 2011

Iluzia limanului

Este greu sa urmaresti atent un subiect sau o idee timp de peste douazeci de ani asa cum am incercat eu sa fac. Si poate parea contradictoriu: chiar daca la inceput nu-mi era prea clar ce anume cautam, inca de la inceput am realizat care va fi proiectul, iar acesta era unul serios fiindca avea de-a face cu fundamentele fizicii cuantice. Definirea sa corecta si in termeni simpli a avut loc mult mai tirziu dar nu am realizat niciodata inainte ca va dura atit de mult. M-am gindit totusi ca ar fi posibil ca intreprinderea sa fie una de durata si-mi dadeam termene lungi -- ma gindeam, de pilda, ca Planck a facut descoperirea sa la patruzeci si unu de ani (ce-i drept, nu era probabil prevazuta sau cautata din tinerete). Asa incit, la douazeci si ceva de ani ma gindeam la termenul de la virsta de peste patruzeci de ani ca la unul foarte indepartat: era o forma de relaxare, fiindca speram in sinea mea ca nu va dura atit, iar daca ar fi durat, proiectul imi parea atit de indraznet, incit ar fi meritat o asa investitie de timp.
Astazi inca n-am terminat: fiindca nici azi nu sint inca sigur ca am ajuns la liman, desi in ultimii ani am tot avut impresia asta datorita descoperirilor facute. Ma mai gindesc ca inca e posibil sa nu iasa, dar si in acest caz cred ca a meritat efortul.
In ultimul timp insa ma astept la tot pasul sa dau de ceea ce caut de mult: lucrez intens, caut indicii marunte dar si criterii generale, imi vine apoi o idee foarte interesanta, ma opresc, ma blochez, astept cu zilele rumegind la context. Incerc sa ma desprind si sa ma gindesc la altele, dar in timpul asta cresc niste iluzii: ma apropii din nou intr-un tirziu, rezolv alte ecuatii si fac teste, ma lamuresc ca nu e ceea ce caut si, desi nu era evident ca nu e ce trebuie, era evident ca termenii nu erau cei potriviti, iluziile dispar si, in mod paradoxal, ma simt din nou in apele mele. Scenariul se repeta iar descumpanirea creste. E-adevarat, nici nu ma mai entuziasmez ca acum douazeci de ani, nu o mai fac nici macar ca acum zece. E persistent insa sentimentul ca am ajuns la liman, iar trairea asta imi furnizeaza ginduri si afecte care mai mult ma incurca.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home