Ginduri despre ginduri

Astazi am avut o discutie cu R. si am vorbit despre dificultatile studiului in general. Unii noteaza marcind practic traseul ideilor: cu toate astea insa, felul in care apare o idee ramine de multe ori neclar. Si am constatat in final ca nu poti observa propriile ginduri fara sa le alterezi. Atunci cind lucrezi in mod obisnuit, o faci cumva pe pilot automat: ideile se leaga dupa tipare mai vechi sau mai noi, creativitatea se manifesta si ea. Sint multe opriri, intoarceri in loc, reveniri, schimbari de traseu sau context: toate se petrec cumva natural pina in momentul in care incerci sa observi si sa-ntelegi ce se intimpla, sa cercetezi adica ceea ce cercetezi. Cind iti vine o idee remarcabila, constati ca ea a rasarit pur si simplu, ca nu prea poti explica cum s-a intimplat: sigur, exista intotdeauna un context, dar modul exact in care a luat nastere pur si simplu iti scapa, desi totul are loc in mintea ta si-ti pare la indemina. Pe de alta parte, perspectiva de dupa aparitia ideii este cu totul alta, iar asta te impiedica sa vezi la fel din perspectiva anterioara. Practic, noua idee ti-a alterat felul in care privesti lucrurile si nu mai poti reface drumul, asa cum ai reface un traseu in teren: fireste, asta are de-a face cu ireversibilitatea (timpului), mai precis, cu principiul al doilea al termodinamicii. Nu stiu daca prin metode neinvazive ar putea fi urmarite in amanunt procesele psihice: unii incearca asta prin RMN, observind intensificarile locale ale metabolismului celular: insa lucrurile sint abia la inceput.
Din perspectiva celui care face demersul primar de cercetare, adica a celui observat, lucrurile seamana intru citva cu ceea ce se intimpla in fizica cuantica atunci cind se masoara doua marimi complementare. Din perspectiva celorlalti, presupunind ca au la indemina metoda si aparatele cele mai bune posibile, desi ar putea veni multe clarificari, e greu de crezut ca nedeterminarea ar putea fi complet eliminata. Mai precis, ma indoiesc ca e posibil sa-ti dai seama cum anume ii vin unui om noile idei: desi exista centri pentru anumite activitati, procesele psihice sint in general disipate si e clar ca 'procesul de creatie' nu poate face exceptie, fiindca el inglobeaza o gama larga de alte subprocese, de la cele afective pina la cele mai abstracte posibile.
Desi ideile lui Roger Penrose referitoare la microtubuli pot fi aberante, ideea ca fenomenul constiintei poate fi o manifestare la scara mare a unor procese cuantice nu e una triviala.