Generatii de neintelegeri

A constientiza mereu si mereu tragismul din lume e un defect cultural. Fiindca oamenii uita adesea ca rolul conventional al tragediei este, nu atit acela de a ne invata sa reflectam asupra propriei existente, cit acela de a ne motiva sa o facem. Pe de alta parte, cita vreme nu invatam nimic din istorie si nici din experienta, meritam cu prisosinta sa fim expusi direct si repetat tragismului propriei conditii.
Multi ar putea crede ca nu trebuie sa se framinte prea mult pentru si in numele celor care nu au inclinatia de a intelege, dar care o au mai degraba pe aceea de a crede: "rationamentul" fiind acela ca daca neantul propriei lor existente nu i-a putut face sa desparta aprehensiunea de intelegere, nimeni si nimic nu o va mai putea face.
In mod paradoxal poate pentru multi, desi ideologiile sociale pornesc de la ideea generoasa de a-i recupera pe cei defavorizati, sfirsesc sistematic prin a-i afunda si mai mult: istoria se razbuna sistematic pe cei defavorizati. Crestinii vorbesc tot timpul despre iubire, dar defavorizatii societatilor lor continua sa traiasca prin puscarii sau prin cartierele rau famate, devenite intre timp tari in toata puterea cuvintului -- in cea mai democratica tara din lume exista totusi peste doua milioane de puscariasi: la americani se aplica in mod curent pedepse de sute de ani unor indivizi, si e greu de vazut si de inteles iubirea celor care si-au facut un titlu de glorie din motto-ul devenit celebru "In God We Trust". Unii dintre crestini sustin chiar ca nu mai e nimic de facut. Pe de alta parte, comunistii -- mare parte din ei atei -- au incarcerat generatii intregi practicind nu reeducarea, ci ideologizarea ordinara, spalarea pe creier a sute de milioane de oameni in ideea construirii unei lumi mai bune. Comunistii ramasi sustin mai departe ca ideea comunismului e buna dar a fost prost aplicata.

Ce-i de facut

Sa revenim mai intii la o analogie draga multor oameni credinciosi si sa ne intrebam: ce face un parinte iubitor cu copilul care greseste? Il baga in puscarie? Il trimite la munca fizica fortata?

Pentru a fi astazi cineva remarcabil in lume trebuie sa inveti. Dar si pentru a te corecta sau pentru a ispasi/plati greseli trebuie sa inveti. Poti totusi sa nu vrei sa inveti mare lucru: dar atunci, pe linga faptul ca nu se cuvine sa pretinzi recunoastere, trebuie sa fii foarte atent sa nu gresesti.
Atunci cind, ca Gabriel Liiceanu spui despre doi oameni ca Adrian Paunescu si C.V.Tudor --

Dar de unde, in fond, imi vine atita incrincenare? Raspunsul este simplu: pentru mine, cei doi nu sint persoane, ci maladii, furuncule ale poporului roman trecut prin comunism. Unui furuncul nu-i poate fi rusine ca exista. Ar trebui sa-i fie, insa, trupului care-l poarta

trebuie sa admiti ca, refuzind umanitatea celor mai rai dintre noi nu facem decit sa perpetuam raul, iar asta vorbind exact pe limba celor mai rai. La drept vorbind, cei mai rai dintre oameni chiar asta fac: le refuza altora umanitatea, purtindu-se cu aceia in consecinta. De aceea, nu doar un filozof, dar un om cumsecade nu poate face asta nici macar cind e vorba de cei mai rai dintre semeni: si e de preferat sa-i judece in loc sa-i considere neoameni. Cel mai bine ar fi sa-i invete: chiar cu forta, dar sa-i invete. Nu-i poti insa invata fara a-i intelege, si nu-i poti intelege daca le refuzi umanitatea. De ce sa-i inveti? Cum spuneam, inclusiv pentru a ispasi trebuie sa invatam: nu exista alta cale. Simpla onestitate ne obliga sa admitem ca, chiar inaintati in virsta fiind, este totusi posibil sa fi facut in viata greseli fundamentale, ca e posibil ca toata viata noastra chiar sa fi decurs sub spectrul grav al erorii. Si nu exista pedeapsa mai mare decit aceea de a recunoaste chiar si constrins goliciunea intregii tale vieti.
Andrei Plesu spune,

...foarte multi dintre comunistii aceleiasi generatii pe care îi mai întalnim printre noi sunt oameni care au de justificat o biografie, un angajament care le-a marcat tineretea. Ei trebuie sa-si puna întrebarea acum la sfarsit: mi-am irosit viata? Am batut campii? Sa nu aiba nici un sens angajamentul meu de o viata? De regula, omul e tentat sa raspunda: nu, am unele justificari, stiu de ce am facut asta si, la urma urmei, oricate necazuri au venit de pe urma marxismului si a comunismului, ideea ramane buna...

continua cu

...am citit memoriul lui Niculescu-Mizil. Memoriul avea trei idei. În primul rand spunea: sunt nevinovat, mi se face un proces politic. În pasul doi se adauga: nu numai eu sunt nevinovat, toti membrii CC sunt nevinovati, li se face un proces politic. Finalul era apoteotic: nu numai membrii CC sunt nevinovati, comunismul în întregul lui e nevinovat. I se face un proces politic.

pentru ca mai apoi sa incheie aproape fara inteles:

Citind acest memoriu mi-am dat seama ca nu e nimic de facut...

Nu morala le lipseste celor ca Mizil, Paunescu sau Vadim, ci logica: adica niste cursuri elementare de matematici de liceu si chiar de scoala generala. Caci insanatosirea sufleteasca a omului incepe uneori de foarte departe si se face prin masuri simple. Condamnarea comunistilor ar trebui sa aiba ca pedepse retrimiterea la examinare scolara a celor care continua sa sustina timpenii, impreuna cu suspendarea diplomelor scolare sau certificatelor dobindite de cei in cauza de-a lungul timpului.
Tuturor celor inclinati in mod natural spre ideologii -- fie ele religioase sau nu -- ar trebui sa li se recomande periodic cursuri de logica sau de matematica.
Fara recursul la rationament, simpla restringere a libertatilor indivizilor cu porniri criminale nu face decit sa-i inraiasca.

In fine, cred ca noi, romanii, ne-am resemnat prea usor in ideea ca nu se mai poate face un proces al comunismului. Ei bine, acesta poate fi facut oricind dorim, important e sa vrem sa-l facem, indiferent daca demnitarii sau personalitatile care au impus comunismul mai sint in viata sau nu. Fireste, dupa o judecata dreapta pedepsele vor fi aplicate celor ramasi in viata si vor merge de la suspendarea diplomelor lor de studii. Reeducarea va fi una economicoasa, centrata pe cursuri de stiinte exacte iar reabilitarea se va putea face doar (odata) cu trecerea unor examene severe.

Observatie finala. Multe dintre relele lumii moderne sint legate de incetarea cerintelor privitoare la asimilarea de cunostinte de matematica in facultatile de filosofie sau de stiinte politice. Cu mult inainte de era crestina, pe frontispiciul academiei lui Platon exista interdictia "Cel ce nu stie geometrie sa nu intre aici" -- se pare ca interdictia era chiar mai dura, referindu-se la faptul ca cei care doreau sa devina filozofi trebuiau mai intii sa fie buni geometri. Ei bine, in modernitate interdictia s-a transformat in indemnul "Sa vina aici cei ce nu stiu geometrie". Numai asa a fost posibila aparitia si afirmarea unor filozofi neispraviti ca Marx sau Engels, care sa inaugureze tupeul absolut: a vorbi fara a avea educatie stiintifica despre revolutii sociale sprijinite pe stiinta.
Cicero vorbea foarte frumos despre cultura animi atunci cind se gindea la cultivarea sufletului: a mai face insa astazi cultura fara a fi un bun geometru nu mai e similar nici macar cu a incerca sa faci agricultura cu miinile goale sau cu calul. Caci a filozofa azi fara a avea educatie in stiinta este totuna cu a alerga liber ca un copil pe marginea prapastiei si a-i chema pe altii sa faca la fel.