Pe scurt, ne uităm la televizor şi ştim sigur că ce vedem acolo nu e ce pare a fi. Şi mai enervantă tendinţa românilor educaţi şi informaţi care ştiu ei sigur, dar sigur-sigur, că egiptenii şi arabii, în general, nu sînt pregătiţi pentru democraţie. Vai, ce ne place să spunem asta! Acum 20 de ani, despre noi se spunea că nu sîntem pregătiţi pentru democraţie, acum adorăm să spunem asta despre alţii. Ne face să ne simţim bine. -- Cristian Ghinea

Intr-o chestiune importanta punem accent pe ton si nu inteleg de ce. Fara a urmari evenimentele sau discutiile de la televizor, si eu constat ca popoarele musulmane sint nepregatite pentru democratie: si fac asta cu naduf, nu cu satisfactie, evident, fara placere.
Romanii de acum 20 de ani erau sub ideologia comunista, nu sub cea religioasa. Iar faptul ca e greu de iesit de sub ideologie l-am probat noi insine: dupa ce, prin anii de inceput ai comunismului am combatut ideologia religioasa cu ideologia comunista sau atee, dupa '90 am combatut ideologia comunista cu ideologia religioasa.
Cred ca "optimismul democratic" e ca increderea in stiinta: e bun doar pe termen lung. Daca despre stiinta stim cum se face, nu putem spune acelasi lucru despre procesul de democratizare. Iar daca sintem onesti, recunoastem fara ocol ca nici astazi, dupa procesul amplu de democratizare a estului european, nu ne-am prins cum se recupereaza eficient democratia. Am vazut de pilda ca unele tari s-au democratizat mai lin, iar altele prin procese revolutionare relativ controlate. Daca este posibila, e de dorit trecerea fara dureri la democratie. Dar cum se poate face asta din interiorul unor popoare pentru care religia e cruciala si a caror istorie nu s-a intersectat prea adesea cu ideile democratiei? Noi europenii nu stim inca prea bine cum se poate face asta pentru popoare unde secularizarea este regula, cum oare am putea ghici atunci ce e de facut in cazul popoarelor musulmane: si de unde optimismul? Si-apoi cum faci cind esti suficient de matur pentru a te considera democrat, intervii sau privesti de pe margine?
S-ar putea crede ca "optimismul democratic" pe termen scurt e bun. Fiindca e simplu: nu trebuie decit sa ceri presa libera, partide politice, alegeri libere, piata libera. Iata, in Romania avem toate astea intr-o masura mai mare sau mai mica: totusi, nu-i oare inca prea putina democratie? Care ar fi sursele noastre de optimism pe termen scurt? Cumva urmatoarele alegeri? Increderea in vreun partid politic? Economia noastra nu foarte libera si avariata? Presa din Romania?
In fine, cred ca ar fi onest din partea noastra sa recunoastem ca, in 1989, chiar nu eram pregatiti pentru democratie si ca prea multe dintre durerile pe care le resimtim acut si azi au legatura cu asta. Nu spun ca ar fi trebuit sa asteptam pina am fi fost pregatiti, probabil ca n-am fi fost pregatiti niciodata: nu-i insa nici o rusine sa recunoastem ca nu eram pregatiti pentru democratie si ca nu credem ca musulmanii ar fi azi mai pregatiti. Cred ca i-am sprijini mai mult spunindu-le asta, decit spunindu-le ca sint pregatiti. Si in orice caz, i-am sprijini mai bine daca i-am avertiza ca drumul catre democratie poate fi unul foarte dificil si chiar accidentat. N-ar trebui incurajata intirzierea trecerii la democratie, insa trebuie cintarite bine riscurile deturnarii miscarilor democratice -- istoria e plina de astfel de deturnari, iar ele s-au produs chiar in astfel de momente de labilitate politica.

Am invatat pe pielea noastra ca democratia e scumpa si se cistiga cu greu. Eu zic ca, la final, cu toata interventia controversata din Irak, americanii au facut ceea ce nu fac de obicei: au exportat pe cheltuiala lor democratie. Sint sigur ca irakienilor le-a fost greu, dar dupa al doilea razboi mondial, noi romanii n-am avut norocul irakienilor. Dupa valul dezaprobarilor venite chiar din partea tarilor occidentale, americanii se vor gindi de-acum incolo de 10 ori inainte de a mai interveni armat pentru a impune democratia.