Simplitate, o data in plus

Ginduri despre asocieri de idei si despre dezvoltarea ideilor.

Ma gindesc uneori la drumul parcurs in dezvoltarea ideilor dar si la ce ne ramine noua de facut dupa drumul deja parcurs de inaintasi.
Teoria electromagnetismului cuprinde mai multe paradigme stravechi: una dintre ele este cea referitoare la studiul fenomenelor nevazute. Mecanica clasica nu era familiara cu ele decit la un nivel nesatisfacator: Newton postulase pur si simplu actiunea instantanee la distanta.
Asadar, conceptul de cimp nu a fost descoperit de catre initiatorii teoriei electromagnetismului: oricit ar parea de surprinzator, Faraday a continuat de fapt ideile lui Newton care a gindit de la bun inceput gravitatia ca pe un cimp. Iar Newton continua si el o traditie a studiului lumilor nevazute care se pierde in vechime, prin admiterea in domeniul cunoasterii a fenomenelor nevazute: e-adevarat, gindite la inceputuri ca duhuri, spirite sau chiar fiinte.

Noua ne pare azi naturala dezvoltarea insa, in realitate, chiar oamenii credinciosi asimilati de regula celor mai creduli dintre oameni au probleme cu admiterea nevazutului, iar unul dintre exemplele cele mai surprinzatoare este dezvoltarea comertului electronic: desi mult mai rapida decit dezvoltarea altor domenii ale tehnologiei -- vezi de pilda aparitia si cotarea la bursa a transportului feroviar, care s-a produs tot sub forma unui boom economic --, persista inca si astazi reticenta celor care nu cumpara fiindca nu pot vedea cu ochii lor, adica fiindca nu pot pipai produsele.

Asocierea ideilor simple, sau a ideilor mai complicate tot cu idei mai simple

Asocierea ideilor complicate cu idei si mai complicate unii o denumesc in mod cu totul eronat, dezvoltare. Dezvoltarea nu inseamna insa complexitate cu orice pret: ne dorim concepte si sisteme de gindire cit mai simple si mai versatile. Complexitatea trebuie vazuta intotdeauna ca un compromis, si trebuie sa ne asteptam intotdeauna la simplificari importante dupa episoade lungi de acumulare a complexitatii. Fiindca absolut toate fenomenele vii de acumulare a complexitatii sint finite in timp: asta se traduce mai simplu prin conjectura ca "toate fiintele se nasc, cresc, imbatrinesc si, in pofida tuturor acumularilor si complexitatii lor pretioase, mor".
Evolutia lumii vii se manifesta uneori prin dezvoltari spectaculoase: acestea ramin insa mereu explicabile. De pilda, aparatia zburatoarelor s-a produs ca o alternativa mai probabila la alternativa dezvoltarii inteligentei. E usor de admis ca un animal supravietuieste mai mult daca e mai inteligent, dar si ca, pe de alta parte, zborul fiintelor ramine un fenomen foarte improbabil: ei bine, zburatoarele au aparut cu mult inaintea fiintelor cu creier mare si dezvoltat pur si simplu fiindca e mult mai probabil sa faci o fiinta sa zboare decit sa o faci sa gindeasca. Adica e cu mult mai probabil sa faci o fiinta sa-si caute libertatea fugind sau zburind, decit sa-i sugerezi ca libertatea s-ar putea obtine gindind. Intr-adevar, oamenii inteleg azi foarte bine mecanismele zborului dar sint abia la inceput in ceea ce priveste gindirea.

Ei bine, desi pare mai usor sa asociezi ideile simple decit sa dezvolti idei simple in idei mai complicate, paradoxul tocmai asta este: vrem ca lucrurile sa fie simple dar constatam in mod aproape sistematic ca, in general, lucrurile se complica. Mai mult, pare cu atit mai stupid sa revii mereu la fundamentele care au fost gindite si regindite de-a lungul tuturor generatiilor anterioare.
Intocmai ca notatiile din matematica, notatii care uneori isi dezvaluie importanta chiar prin dezvoltarile pe care le sugereaza sau le inhiba, definitia a devenit si ea importanta in stiinta.
Dar asta e ea insasi o alta manifestare a ideii simplitatii, caci e vorba despre simplitatea aceea care e din ce in ce mai dificil de urmarit: simplitatea aceea la care trebuie sa ne intoarcem mereu si mereu, simplitatea care se refera la originile ideilor, conceptelor. Si asta chiar daca ele se confunda cu fundamentele despre care admitem adesea ca sint definitive, sau daca demersul e revelat din ce in ce mai des ca simplist, tocmai datorita complexitatii vadit (mult) mai probabile.

De fapt, complexitatea se dezvolta de cele mai multe ori din cauza ca oamenii vor vesnic altceva, fiindca oamenii se razgindesc adesea inclusiv atunci cind e vorba de chestiunile de principiu: in definitiv, fiindca oamenii, vrind sa inteleaga nevazutul, au impresia ca trebuie sa descopere nemaivazutul. Ei bine, nu: dezvoltarea complexitatii ar trebui admisa doar ca ultima solutie. In rest, cercetatorul ar trebui sa incerce sa urmeze sugestia lui Schrodinger: adica sa inteleaga ca important e sa gindeasca ce n-a gindit nimeni, chiar despre ceea ce vede toata lumea.