Mai departe

Chiar avem nevoie sa apelam la Dumnezeu pentru a scrie despre oameni si despre iubire, despre tristete, frica si moarte? Sa vedem.

Ce este un om in lume? O fiinta aproape ca oricare alta. Unii spun ca-i cu mult mai mult. De ce spun ei asta? Nu se stie prea bine.
Totusi, un om in lume trebuie gindit asa: omul si lumea. Unii spun ca oamenii au suflet: tot ce se poate. Are si lumea suflet? Nu stim, poate. Lumea se misca insa dupa legi, dar in aceeasi lume exista si alti oameni si fiinte, adica posibil alte suflete.
Dar daca sint doi? Ar trebui sa gindim ca avem doi oameni in lume sau doi oameni si restul lumii? Dar daca avem doi oameni si restul lumii, atunci cei doi oameni fac o lume, una mai mica, dar o lume. Unii spun ca asa e obiceiul si firea oamenilor, sa stea cite doi, intr-o lume a lor, dar tot in lume.
Exista oare jumatati de suflet? Posibil, fiindca unii nu pot gindi altfel sufletele pereche decit ca pe niste jumatati. Straniu lucru. Trebuie ca ai doar o jumatate de suflet daca, pierzindu-ti perechea, simti ca nu mai esti intreg. Dar cum ramine totusi jumatatea de suflet in lume? Mai putem vorbi de om si lume? Probabil ca nu. Dar oare nu sint si oameni care sa aiba suflete intregi si care sa stea impreuna? Probabil ca da. Atunci daca unul dintre acestia ramine fara pereche, ramine om intreg in lume.

Dar cum este cu iubirea? Pai este un sentiment de afectiune. Unii spun ca iubirea ii leaga pe oameni: de obicei, mai strins, doar cite doi. Dar cum ii leaga, ca o funie? Nu, fiecare iubeste pe celalalt, sau doar unul il iubeste pe celalalt. Dar daca iubeste doar unul, atunci cum de stau impreuna? Pai fiindca iubirea ii tine legati pina cind cel care iubeste oboseste. Daca insa inainte de oboseala moare cel care nu iubeste, atunci cel care iubeste, fiindca a invatat sa iubeasca, probabil ca va iubi pe altcineva. Chiar si daca e putin obosit? Chiar. Daca insa moare cel care iubeste, cel care nu iubeste nu va putea iubi pe altcineva, fiindca el nu stie cum sa faca asta. Gindul ii va fi totdeauna la cel care l-a iubit si a plecat. Cu greu s-ar putea gasi insa cineva care sa-l inlocuiasca pe cel disparut fiindca cei mai multi dintre cei ramasi vor la rindul lor sa fie iubiti, nu sa iubeasca. Si-atunci? Pai atunci multi dintre cei ramasi isi imagineaza ca mai este cineva care ii iubeste. Sa fie oare o gluma? Nu, e un lucru serios.
Dar daca iubesc amindoi? Atunci cind unul oboseste, celalalt iubeste, si tot asa: iubirea dureaza mai mult. Daca unul moare, atunci celalalt va sti sa iubeasca mai departe chiar si pe cineva care nu stie inca sa iubeasca.

Dar cum e cu moartea? De ce se intristeaza oamenii cind moare cineva?
Sa vedem. Exista oare fiinte care nu mor? Din cite stim, nu. Unii spun ca exista alte lumi in care sint fiinte care nu mor. Dar de ce spun asta? Unii au auzit de la altii, altii pur si simplu mint, si mai sint si cei care zic ca vad o parte din lumile acelea. De ce nu exista oameni sau fiinte care traiesc vesnic in lumea asta? Nu stim, poate ca inca nu le-am gasit. Dar de ce au nevoie fiintele nemuritoare de alte lumi pentru a exista? Curios, dar nici asta nu stim.
Totusi, moartea exista la tot pasul: gizele mor strivite, sau de batrinete, sau de frig, sau din cauza vreunei boli. Si animalele mari mor: multi oameni maninca in fiecare zi particele din animale moarte dar si particele din vegetale strivite sau taiate. Au fost chiar vremuri cind oamenii mincau particele din alti oameni.
Dar cum e cu tristetea? Intii ca nu toti oamenii se intristeaza cind moare cineva apropiat: unii merg la cimitir si vorbesc in unele zile din an cu cei morti, altii se veselesc. Ce e tristetea? Un sentiment. Cam ca fericirea? Nu chiar. De ce? Pai fiindca oamenii cauta fericirea, nu tristetea. De ce? E mai greu de explicat. Asa e normal? Poate ca da. Dar daca moartea e asa de prezenta, atunci de ce totusi oamenii se intristeaza atunci cind moare cineva apropiat? Pai fiindca oamenii incearca sa uite. Dar cum reusesc ei sa uite, fiind inconjurati de moarte? Pai unii cred in viata vesnica si poate ca asta ii face sa nu mai vada moartea asa cum este ea. E mai bine asa? Unii spun ca da. Dar ajuta la ceva, adica inteleg ei mai mult sau ii ajuta prin asta pe altii? Nu inteleg mai mult si nici nu-i ajuta in mod direct pe altii. Dar atunci de ce o fac? Pai poate o fac pentru ei, ca sa se simta mai bine si fiindca nu pot altfel.
Inca nu am lamurit cu tristetea. De ce apare? Poate fiindca omul incepe atunci sa inteleaga… Inseamna ca tristetea nu e rea. Nu. Dar atunci de ce fug oamenii de ea? Nu stiu, poate de frica. Frica de ce, de intelegere? Poate ca da. Atunci n-ar fi mai bine ca ei sa inteleaga de la inceput? Probabil ca da, numai ca atunci ar fi de la inceput putin tristi. Si ei nu vor asta… Nu. Nu vor sa inteleaga sau nu vor sa fie tristi? Nici una, nici alta. De ce? Unii cred ca intelegerea nu se adreseaza sufletului, ba chiar se tem ca le pune sufletul in pericol. De ce? Nu stiu, asa li s-a spus. Dar au incercat macar? Nu cred. De ce? Pai tocmai am spus: de frica. Dar frica ii opreste pe oameni de la multe. Intocmai. Dar cum se poate? Uite-asa, frica e cuibarita peste tot: aproape ca nu exista gind care sa nu aiba umbra sa de frica. Dar cum poti fugi de umbra? Pai nu poti.