Altele

Poze de la tura din august, de la Babele.

=================================

Postare la Cotidianul (draft), sub art. lui Mihail Neamtu, Biblioteca pentru tonti, din 16 iulie 2007: postarea a fost facuta pe 17 iulie 2007.

E la fel de greu de vazut si astazi cum anume se poate face o legatura naturala intre acestea doua:
"the great books tradition" si societatea de consum. Un spirit elevat si analitic ar putea vedea o solutie; din pacate insa, pentru omul simplu combinatia este pur si simplu o contradictie in termeni iar solutia sa este in mod sistematic una care sa raspunda mai degraba nevoii de supravietuire in noua lume, si nu una de continuare a demersurilor clasicilor. Iar daca aici tonul il dau intr-adevar tinerii, trebuie observat ca exista din ce in ce mai multi virstnici care imbratiseaza noile valori calcind in picioare cu nonsalanta valorile perene.
Si, cum exista dintotdeauna cu mult mai multi oameni simpli decit oameni elevati, ramine de vazut cum anume s-ar putea face o legatura naturala intre ce gindesc unii si ce fac ceilalti. Din nou insa: pentru un observator neutru care viziteaza Romania este evident divortul dintre oamenii simpli si cei elevati, fie ei politicieni ("elevati" doar datorita votului sau conjuncturii), carturari (cu notorietate si care nu au nevoie de feed-back, orientindu-se de regula dupa principiul "noi scriem, voi ne cititi") sau mai noii culturnici din audio-viziual.
Odata cu avantajul imediat al unificarii pietelor, globalizarea aduce si multe neajunsuri. Printre acestea un soi de libertate de tip dezordine cu impact social demoralizator si coroziv, dar si o noua detasare a corpului politicienilor de societatea civila. Si nu e o noutate: noi romanii le experimentam, ca de obicei, intr-un timp foarte scurt, pe toate.

Mai trebuie facuta o remarca: singurul moment din istoria apropiata in care a existat un obiectiv comun pentru societatea civila si oamenii politici a fost momentul '89 (in '90 lucrurile au degenerat destul de repede). De atunci incoace insa, prapastia dintre cetate si oamenii politici s-a adincit mereu.


Dar vorbeam despre cultura si am ajuns sa discutam tot politica. Ideea este insa ca nu poti face cultura intr-o societate realmente neasezata. Nu ca nu se poate citi din mers, se poate, dar numai un om si o societate asezate ajung sa sedimenteze. Si numai atunci cind exista un contract social acceptat de catre societatea civila si asumat de catre politicieni poate avea loc realmente un dialog, adica o comunicare fertila si, in consecinta, o reasezare a valorilor autentice.

Daca societatea nu e asezata, cel care incearca pe cont propriu "sa se aseze" intr-o matca a gindurii clasice se expune la propriu fiindca el trebuie sa supravietuiasca in pofida semnalelor vitale pe care instinctele de conservare i le furnizeaza in larma zilnica. Varianta in care exista o societate asezata fara indivizi asezati este, in mod evident, una de negindit.

Mai departe, ne-am obisnuit deja cu ideea ca sistemul nostru, institutiile romanesti in general nu functioneaza, iar atunci cind totusi o fac, sint parca orientate impotriva celor carora le-au fost destinate, adica impotriva cetatenilor. Si ce facem atunci? Pai daca sintem inca tineri preferam plecarea, asumindu-ne riscuri mult mai mari decit s-ar cuveni, iar daca sintem deja trecuti de o anumita virsta, incercam sa ne strecuram in sistem, amagindu-ne ca, asa cum se descurca altii, ne vom descurca si noi. Pe termen lung insa, ambele solutii sint perdante: pe termen scurt, tinerii trimit bani in tara si salveaza, s-ar zice, economia care numai de piata inca nu e, iar cei intrati in sistem supravietuiesc de regula de pe-o zi pe alta, obisnuindu-se sa astepte solutia miraculoasa si stind fatalmente la mina politicienilor carora situatia le convine de minune.

1. inteligenti, in orice caz, mai inteligenti decit altii
2. de aceea, comozi
3. calzi dar individualisti
4. invidiosi si circotasi
5. ingeniosi, gindind adesea foarte abstract sau avind o multime de idei: totusi, nu stiu si uneori ai impresia ca nici nu vor sa faca bani

Cred ca recunoasteti modelul, aceasta minima suma de prejudecati care descriu adesea prototipul romanului. As zice ca exista aici o trasatura care sta in picioare in orice varianta de model, oricite prejudecati am elimina: iar aceasta se refera la individualism. Si asta fiindca individualisti ca noi au mai fost, cred, americanii in perioada "goanei dupa aur". Nu o spunem doar noi, o spun mai nou sociologii din mai toate tarile in care exista romani. Or asta arata de departe o lipsa cronica de incredere a romanului in orice fel de sistem, de autoritate sau de institutie neaosa sau straina, de-aici sau de-aiurea. Oamenii simpli au avut de unde lua exemplu: atunci cind e vorba de cistig sau de invirteala, politicienii sint in continuare individualisti feroce, iar cind e vorba de asumat raspunderi, lucreaza in echipa. Acestea sint de fapt, in toata goliciunea lor principiile unei societati bazate pe caste care in esenta si la modul rational refuza modernizarea, iar in definitiv si pe termen lung, refuza modernitatea. Diferenta intre noi si americanii de atunci este insa una substantiala: exista intr-adevar o diferenta de substanta intre cei care cauta aur si cei care alearga dupa o himera. Iar din pacate, in comunism, cei mai multi dintre noi au invatat sa interiorizeze himerele. Si, cum adesea un individualist este mult mai aproape de boala psihica decit omul asezat si bine integrat social, nu e greu de vazut de ce vorbim de societatea romaneasca in termeni de isterie nationala: din familia unor parinti autisti sau schizofrenici si din harmalaia de azil prezenta in aproape toate forumurile sau mediile viziuale romanesti e improbabil sa rasara copii sau tineri cit de cit normali. E aproape o regula, intr-un organism viu, individualismul celular dus la extrem produce boala autoimuna, adica disolutia.

In fine, pentru a reveni la individualismul sanatos, responsabil si creator impletit cu ideea unei coeziuni sociale de tip contractual trebuie facut ceva mai mult decit sintem azi in stare sa facem. Initiativa ar apartine, in genere, celor elevati, dialogul autentic neputind fi (insa) evitat.
Politicienii nostri, ajutati de presa, au reusit sa compromita intr-un timp record toate ideile generoase si practicile democratiei.
Imi exprim deschis indoiala ca a mai ramas ceva necompromis din corpul clasic al gindirii democratice.
Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, e suficient sa va amintiti ca inclusiv principiul competentei si al meritocratiei este deturnat de "ordinea" politica romaneasca, accesul imediat la bunastare al romanilor fiind refuzat pe criterii nebuloase straine omului simplu. Asadar, nu exista nici astazi acces direct la bunastare, ci doar indirect, prin sansa promisa mecanic generatiei viitoare.

Sugerez faptul ca e necesara o initiativa care nu poate veni decit de la cei elevati, mai putin din partea politicienilor si a oamenilor de presa, si mai degraba din partea reprezentantilor societatii civile, sociologilor, umanistilor si intreprinzatorilor (antreprenori) cu o gindire fundamental democratica.
Cred trebuie facut ceva: mai cred ca pentru a ne intoarce la clasici, pentru a ne redobindi demnitatea avem nevoie intii de toate de bunastarea oamenilor simpli.
In fata acestui program, orice alta promisiune, doctrina sau teorie devine o himera.

========================================

Postare mai veche pe ciclismamatori.ro (15 nov 2009): au fost si niste poze pe care incerc sa le recuperez.

Felicitari inca o data celor care au iesit in weekend.
Revin cu comentariile referitoare la tura de ieri si cu pozele aferente.
Vineri am discutat cu Top o serie de variante de ture la munte pentru ziua de simbata, insa pina la urma el a fost nevoit sa anuleze iesirea din weekend. Desi voiam un traseu de munte, nici eu nu m-am hotarit ce voi face decit in ultima clipa, asta si fiindca aveam in minte mai multe posibilitati. Sa vin la intilnirea de la arc mi s-a parut de la bun inceput neinspirat, fiindca mi-era clar ca acolo vor veni cursieristi iar acestia vor tine un ritm alert, specific deplasarilor rapide. In plus, imi era dor e o iesire solitara.
Si pina la urma, in tren, m-am hotarit.
Dimineata am ajuns foarte tirziu in gara, incit, casiera spunind ca baza de date a fost blocata, m-a lasat fara bilet -- baza se inchide cica cu citeva minute inainte de plecarea trenului. Asa ca am fost si eu cu nasul, desi nu-mi place asta.
Dupa ce m-am hotarit sa merg pe traseul de saptamina trecuta, am incercat, inca din tren sa evit greselile pe care le-am facut atunci. Am luat o gustare inainte de coborirea in Predeal, am baut suficienta apa. Odata ajuns in Predeal, am luat-o la picior/pedala fara prea multe alte ginduri. La Piriul Rece am ajuns relativ repede iar in coborire nu am mai incercat sa bat vreun record de viteza, ci am fost pur si simplu atent la viraje. Stiam deja unde sint denivelarile, santurile, etc. Am parcurs din nou drumul foarte prost de la poale si am ajuns in Risnov. Desi -- pentru a limita opririle --, imi propusesem sa nu mai fac poze prea multe, pina la urma am cedat din nou tentatiilor date de peisaj. Am eliminat insa opririle mai lungi, chiar si pe cele de rehidratare. Cu toate ca temperatura a fost mai scazuta, efortul a fost parca mai mic decit cel facut data trecuta, poate si din cauza ca, de data asta, ritmul il faceam eu: obiectivul a fost insa de a ajunge pe lumina cit mai aproape de Tirgoviste: adica de a depasi nu doar partea de drum off-road, dar chiar si traseul fara iluminare care ne-a dat batai de cap saptamina trecuta. Am avut lumina diurna pina dupa Voinesti, cind drumul incepuse deja sa fie unul acceptabil pe timp de noapte.
Asa cum am banuit insa, drumul pina acolo a decurs foarte bine pe timp de zi: mai mult, datorita pantei, aceea a fost zona unde am recuperat timp -- daca saptamina trecuta am plecat de la popasul Caprioara la 16:30, ieri am plecat la 15:15. Ieri am facut chiar citeva poze cu peisaje insorite pe portiunea off-road.

Alte observatii.
1. Pe traseu m-am schimbat de 4 ori, am baut cinci litri de apa sau suc.
2. Am avut si un incident, cind un baietas nervos m-a claxonat lung, fara motiv -- aveam si vesta imbracata, farul si stopul aprinse. I-am trimis bezele asa cum fac de obicei cu soferii suparati, iar el s-a ofuscat si, insotindu-ma citeva zeci de metri, timp in care i-a jenat pe cei din spatele lui, m-a amenintat cu bataia. Dupa ce a demarat, m-am oprit si am sunat la 112, unde, luind legatura cu Politia Dimbovita, am dat celor de-acolo numarul masinii (B - 91 UZX). Ajuns in Tirgoviste, politistii mi-au zis ca au pazit intrarile, dar ca nu au dat de individ -- totul se intimplase destul de repede, undeva la citiva km inainte de Tirgoviste, iar soferul a trecut probabil de filtrul de politie inainte ca el sa fie anuntat prin statie. Ideea mea era insa aceea ca un specimen ca asta ar trebui sa ramina undeva, intr-o baza de date.
3. Intr-o discutie cu Top, dupa niste masuratori cu instrumentele GoogleEarth, am estimat ca distanta off-road a fost de 7 km, asta desi, intuitia imi sugera ca nu puteau fi mai mult de 4 (era deja intuneric cind am ajuns in partea cealalta si n-am mai verificat kilometrajul). Ei bine, ieri, dupa masuratoarea la fata locului, distanta a fost de 4 km.
4. Constatare privitoare la iubitorii de peisaj care se opresc pentru fotografii: in portiunile unde catararile sint frecvent alternate cu coboriri, acestia intirzie mai mult decit ar fi de asteptat prin adaugarea timpilor de oprire, fiindca odata cu stationarea, ei pierd elanul care i-ar ajuta sa profite de accelerarea gravitationala data de coborire si care se contabilizeaza ca viteza initiala mare la urmatoarea urcare.
5. In fotografii veti gasi si poze cu cele doua popasuri: "La Gheorghita", de unde o cucoana aproape ca ne-a alungat saptamina trecuta, si Caprioara, unde am mincat si saptamina aceasta. Ce-i drept, parca ieri am simtit mai mult fumul de tigara in timpul mesei, incit a trebuit sa-i rog pe oameni sa lase usa deschisa. In plus, am descoperit ca, inainte de plecare a venit cineva care i-a anuntat pe proprietari ca in vale "a venit garda", iar acestia au tras repede perdelele si au inchis sala cu cheia.