Context vs neechivoc

Sursele (citatelor) pot fi asasinate: adevarul insa, chiar daca poate fi ascuns pe termen lung, nu poate fi asasinat.

Exista propozitii sau fraze in textele multor oameni remarcabili anume gindite pentru a fi taioase, si de aceea, afirmate fara echivoc.
Cind Einstein ii scrie unui prieten ca el gindeste ca "Cei care au inventat credinta unei vieti individuale dupa moarte trebuie sa fi fost niste oameni de nimic", nu prea o mai poti scalda in contextul mai larg. Iar daca totusi largesti contextul pina la chestiuni legate de biografia sa, afli ca afirmatia era facuta binisor dupa ce savantul implinise 70 de ani, adica la o virsta la care multi dintre oameni il "regasesc" pe Dumnezeu.
Multi dintre ginditori isi expun punctul de vedere inca din titlu. Cind Bertrand Russell isi intituleaza un eseu si-apoi chiar o carte, Why I am not a Christian, nu mai e o surpriza pentru nimeni ca de-acolo se pot lua/da citate ca:
"Religion is based, I think, primarily and mainly upon fear. It is partly the terror of the unknown and partly, as I have said, the wish to feel that you have a kind of elder brother who will stand by you in all your troubles and disputes...".
Ce vreau sa spun e ca, in realitate, daca e onest, un text bine gindit contine si afirmatii neechivoce, al caror sens nu (mai) poate fi schimbat sau deturnat de context: in rindul afirmatiilor neechivoce intra chiar si acele afirmatii care pot fi reduse la propozitia simpla "nu stiu", nesuferita pentru foarte multi -- nu trebuie uitat ca, de multe ori, simpla onestitate presupune/cere curaj.
Parerea mea este ca, atunci cind sintem interesati in primul rind de valoarea de adevar a unor texte, cautam si citam afirmatiile fara echivoc, bine argumentate, iar atunci cind sintem interesati de cautarea adevarului, trebuie sa ne multumim de multe ori cu intuitii si descrieri care tin mai degraba de forma si context dar sint orientate catre adevar: aceasta tocmai fiindca lipsesc afirmatiile neechivoce si bine argumentate (privitoare la subiect) -- istoria ideilor ne arata adesea cit de important poate fi contextul.

Contextul nu naste pur si simplu idei sau persoane remarcabile, in schimb, creativitatea autentica tine de un transcendent care nu poate fi decit cel mult influentat de context: asadar, contextul face "doar" posibila aparitia ideilor remarcabile sau a personalitatilor.

Probabil ca autorii care fac afirmatii neechivoce fara a schita vreo argumentatie sint ceva mai expusi decit cei care relativizeaza afirmatii foarte bine argumentate de catre altii, ignorind argumentele acelora. Dar aceste doua categorii de autori sint, numeric, cele mai consistente, incit, nu e de mirare ca citatele din textele lor ajung sa fie manipulatoare si ideologizante. De aceea, as spune ca de cele mai multe ori, nu atit cei care citeaza sint suspecti, cit cei care scriu fara noima sau cei care citesc intarindu-si prejudecatile nefolositoare. E de amintit totusi ca, cel mai adesea, autorii care scriu fara noima nu au in minte nici manipularea, si nici propagarea vreunei ideologii: multora li se poate acorda fara rezerve prezumtia de buna-credinta.

In sfirsit, daca textul meu a fost de la bun inceput orientat catre adevar, atunci n-ar mai trebui sa ma intereseze cum anume sint citat.

Obs: textul de mai sus e o postare la Dilema Veche, sub articolul Citatul ca arma alba al lui Andrei Plesu.

Alte postari la Dilema Veche

In rest, noi romanii sintem inconsecventi si inconsistenti ca natie cam cum sint si alte natii, poate doar intr-o masura ceva mai mare. Cit despre faptul ca ideologia comunista poate fi asimilata in mod natural cu una religioasa -- desi multi critica la comunism tocmai ateismul --, asta nu e o noutate. Insa cum aproape toate religiile -- inclusiv crestinismul -- sint fundate pe frica (poate ca un crestin ar combate punctul asta de vedere, insa i-am aduce aminte imediat despre iad si despre scrisnirea dintilor), iar comunismul ramine ca reper de ideologie instaurata nu doar prin frica, ci chiar prin teroare, devine clar ca vorbim in realitate despre aceleasi principii fondatoare.
Din pacate, studiul releva un fapt descurajant despre comunitatea noastra: n-am depasit stadiul unei societati primitive care face apel la forte exterioare pentru a mentine o ordine -- preferam adica recursul la frica. E trist ca romanii nu cred, n-au crezut si nici nu vor crede prea curind ca resorturile morale ar trebui cautate mai degraba in educatie, iar ca libertatea nu tine de ceea ce le poti face altora, ci de ceea ce poti face cu tine insuti: ca, in definitiv, ordinea nu trebuie inceputa cu ceilalti, ci cu tine.

(v. Revenirea la religios a lui Vintila Mihailescu)