Trimisii zeilor

Exista, cred, ceva profund mistificator in natura umana si care provine din imaginatia sa. Mecanismul intim imi scapa insa as putea intui o posibila explicatie de plecare.

Dar mai intii as pune o intrebare legitima. Ce anume il poate face pe un om in stare sa pretinda ca descinde dintr-un zeu? Istoria este plina de astfel de mistificatori in serie. Care era motivatia/mobilul lor? In orice caz, pentru a fi crezut, un mistificator obisnuit trebuia sa furnizeze adesea dovezi, in vreme ce altul mai influent putea profita de pozitia sa sociala deja consolidata pentru a-si impune ideologia. Dar mai existau si unii foarte buni cunoscatori ai naturii umane care stiau dinainte ce anume isi doreau oamenii sa auda/primeasca de la un zeu -- incepind de la imprejurarile din viata de zi cu zi, si pina la cele ce tineau de ordinea sociala, boala, viata sau moarte --, fiind capabili sa ambaleze promisiunile intr-un mesaj nu doar coerent si plauzibil, dar cu autoritate pretins divina.
Ei bine, in toata povestea asta incurcata esentiale ramin morbul dar si fantasma puterii despre care multi dintre ginditorii autentici din ultimele secole au intuit ca pot corupe orice spirit, oricit de subtil, inteligent, rational, echilibrat. In vechime, intr-o viata plina de amenintari, apelul la pronie putea fi o scurtatura care inlocuia un mecanism sofisticat de influentare a lumii. Mistificatorii se imprumuta intotdeauna din viitor si amina la nesfirsit problemele lor si ale celorlalti. Incerc sa intrevad aici o baza antropologica sau evolutionista a fenomenului mistificarii: de pilda, cred ca ar fi foarte util daca cineva ar putea imagina un experiment aplicabil in societatile de maimute pentru a verifica ipoteza. Anume ca, in conditii exceptionale un individ normal va profita de avantajele sale temporare pentru a prospera pe termen lung si nu va pregeta sa-si domine semenii daca va dispune de mijloacele de a o face. Si asta nu doar fiindca individul normal nu crede cu adevarat ca ar putea exista o cooperare autentica sau ca exista si preocupari lucrative care nu ameninta libertatea celorlalti, ci pur si simplu fiindca mistificarea e calea usoara, la indemina. In realitate, mistificatorul este intr-un grav deficit de intelegere pe care-l acopera cu fantasma sa de putere si nu cu efortul de intelegere. Nostalgia sa pentru putere poate merge atit de departe incit, pentru simplificare, el se minte si pe sine.

Merita (re)vazute documentare in care se descifreaza/detaliaza mecanismele evolutioniste dar si asemanarile si diferentele intre speciile inrudite.



(documentarul acesta are 10 fragmente: dupa vizionarea unuia, urmatorul apare in stinga ecranului youtube, in partea de jos)