Despre dependenta de iubire

Este nefiresc sa iubesti ce e de neiubit. Si nu cred ca exista vreun sistem de invatamint, nici macar printre cele ideale, in care teama sa nu joace totusi un rol. Abia maturii bine educati pot evolua eficient in lipsa metodelor limitativ-coercitive. Dragostea nu poate totul. Cine sustine contrariul este in situatia de a incuraja o dependenta periculoasa pe termen lung: oamenii nu trebuie deprinsi sa astepte iubire. In realitate iubirea are rolul sau in evolutia fiintelor: perpetuarea, relationarea cu cei apropiati si ajutorarea celor in suferinta. Dincolo de aceste intrebuintari naturale, prin insistenta asupra universalitatii sentimentului cu pricina se induce de fapt una dintre cele mai perfide stari de asteptare si dependenta.
Ideologizind in mod extrem sentimentul iubirii, crestinismul l-a denaturat ireversibil atribuindu-i sensuri pe care aceasta nu le are: s-a ajuns intr-o situatie critica in care majoritatea oamenilor asteapta ceva ce nu e de gasit.
Nu cred ca ar trebui mers mult dincolo de substratul chimic al problemei -- desigur, crestinii nu pot reduce omul la creierul sau, in realitate insa, inclusiv dependentii de orice fel isi cauta izbavirea oriunde-n afara.
Merita sa ne amintim de unde a pornit totul, de faptul ca exista structuri specializate, foarte vechi ale creierului nostru mostenite de la stramosi reptilieni si care au aparut si evoluat in scopuri foarte precise.
Helen Fisher, antropolog, comenteaza rolul sexului, iubirii si atasamentului:


P.S. Postare mai veche la articolul din Cotidianul al lui Mihail Neamtu, Familie si pesimism. O corectura la postare ar fi aceea ca, de fapt, "totul e inca de facut" in Romania vine de la Noica, Plesu citindu-l doar pe acesta.